vâsc definitie

13 definiții pentru vâsc

VÂSC s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.
VÂSC, s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în formă de bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.
VÎSC s. n. Plantă parazită de pe ramurile unor specii de arbori (mai ales brad, plop, salcie) cu frunzele totdeauna verzi, cu tulpina foarte ramificată, formînd o tufă, cu fructul în forma unei bobițe albe (din care se extrage un clei de prins păsărele) (Viscum album). De ce atîtea crengi uscate-n vîrf, Atîta vîsc și-atîtea frunze veștede? BENIUC, V. 29. De vezi în vîrful vrunui stejar verdele vîsc, cu ce drag il privești! SEVASTOS, N. 87. ◊ Compus: vîsc-de-stejar = mărgăritar (3).
vâsc s. m.
vâsc s. m.
VÂSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.
VÂSC ~uri n. Plantă parazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele persistente și cu fruct în formă de bobițe albe, fiind folosită ca plantă medicinală. /<lat. viscum
vâsc n. arbust totdeauna verde, plantă parazită pe ramurile multor arbori (meri, peri, stejari) din ale cărui bobițe albe se prepară cleiul de prins păsări (Viscum album): druizii atribuiau vâscului o virtute fecundatoare și-l culegeau în fiecare an cu mare solemnitate. [Lat. VISCUM].
vîsc și (Mold.) văsc m., pl. inuz. ștĭ ca plantă, și n., pl. urĭ, ca substanță (lat. viscum, „vîsc” și „cleĭ”; it. vesco, fr. guis, gui. V. veșted). O plantă parazită cu frunze groase care crește pe ramurile merilor, perilor, stejarilor, sălciilor și braduluĭ alb și rămîne perpetuŭ verde (viscum álbum, ĭar cel de pe stejar loránthus europáeus). Din bobițele luĭ oameniĭ necĭoplițĭ și răĭ fac cleĭ de prins păsărelele. Druiziĭ îl consideraŭ ca plantă sacră.
VÎSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.
vâsc, (văsc), s.m. – (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop, etc.), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): „Da’ eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc” (Țiplea, 1906: 425). ♦ (med. pop.) Efecte homeopatice. ♦ (mag.) Remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). ♦ (onom.) Vasc, Vascu, Vascul, Văsc, Vîsc, nume de familie (174 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. viscum „vâsc” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
vâsc, (văsc), s.m. – (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop etc), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): „Da’ eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc” (Țiplea 1906: 425). Utilizată în medicina populară (i se atribuie însușiri homeopatice). Însușiri magice: remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). – Lat. viscum.
VISCUM L., VÎSC, fam. Loranthaceae. Gen originar dm Africa, Asia, Australia, Europa, 15 specii. Mai interesant este: Viscum album L., « Vîsc alb ». Specie care înflorește primăvara. Flori sesile, gălbui, dispuse terminal în inflorescență, cu cîteva glomerule, perigon cu 4 foliole, 3-6 stamine, stigmat sesil. Fructele, bace false, albe, sferice, cu o singură sămînță. Frunze întregi, glabre, sesile, pînă la 4 cm lungime, ovat-oblonge, pieloase, verzi-gălbui, persistente. Arbust pînă la 1 m înălțime, tulpină dicotomică, ramuri gălbui, formează tufe orizontale sau pendente, parazitează pe un număr mare de specii lemnoase.

vâsc dex

Intrare: vâsc
vâsc substantiv masculin (numai) singular