vârzób, vârzoábe, s.n. (reg.) V. hârzob.

hârzob n. Mold. 1. cerc de nuia cu o împletitură de coajă de teiu sau de frânghie (care, la stâne, se pune pe budacă și peste care se așează străcurătoarea); 2. plasă formată din două hârzoabe în care se pun păstrăvii afumați: câteva hârzoabe de păstrăvi AL.; 3. fig. coborît cu hârzobul din cer, privilegiat (locuțiune de origină obscură): dar noi ce suntem? scoborîți cu hârzobul din cer AL. [Și vârzob = bulg. VŬRZOP, legătură].

vârzob m. 1. (Banat) doagă însforată pe care se usucă brânza; 2. pl. cerc de lemn împletit la mijloc cu sforicele spre a putea umbla pe zăpadă. [V. hârzob].

hîrzób și (vechĭ, azĭ în vest) vîrzob n., pl. oabe (bg. vŭrzop, legătură, fascicul, maldur). Ambalaj, împletitură de ramurĭ de teĭ, mesteacăn și brad în care se păstrează păstrăviĭ afumațĭ. Coșu orĭ ascensoru cu care urcăm orĭ scoborîm ceva. Fig. Iron. Om scoborît din cer, cu hîrzobu, om care se crede boĭer de la facerea lumiĭ, de cînd pretinde el că l-a scoborît Dumnezeŭ pe pămînt cu hîrzobu fără înrudire cu plebea. Prepeleac, prăjină de luat poamele din pom fără să cadă. Plasă întinsă pe un cerc pe care cĭobaniĭ pun cașu închegat de curînd și apoĭ îl pun la scurs pe budacă (V. crintă și zăgîrnă). Cerc de susținut candelele atîrnate. Talpă foarte lată (care e un cerc cu plasă groasă) de umblat pe zăpadă fără să te cufunzĭ prea mult (Și m. cu acest înț.).

vîrzób, V. hîrzob.

vârzób, vârzoabe, s.n. – (reg.; arh.) Dispozitiv din lemn care se atașează la încălțăminte, folosit în zonele de munte pentru mersul pe zăpadă. Au o formă rotundă și sunt confecționate din lemn de alun și împletitură din piele de oaie (Bănățeanu, 1969: 129). – Din bg. vǔrzop „legătură” (Șăineanu, Scriban).

Vîrzob v. Hîrzob 2.