vârvare definitie

2 intrări

12 definiții pentru vârvare

VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.
VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza fânul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.
VÎRFÁR, vîrfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate ajunge în vîrful stogului. Am nevoie de un țăpoi de cele lungi pentru vîrfuri, un vîrfar. SADOVEANU, la CADE. 2. Vîrf de munte. (Atestat în forma vîrvar) În fund, de la apus spre răsărit, se înșiră, ca niște sentinele, uriașele vîrvare. VLAHUȚĂ, R. P. 70. – Variantă: vîrvár s. n.
VÎRVÁR s. n. v. vîrfar.
vârfár s. n., pl. vârfáre
vârfár s. n., pl. vârfáre
VÂRVÁRE s. v. creastă, creștet, culme, pisc, vârf.
VÂRFÁR ~e n. 1) Furcă cu coada lungă cu care se poate ajunge în vârful unui stog. 2) Vârf de munte. /vârf + suf. ~ar
vârvàr n. Mold. țăpoiu mare la clădirea stogului. [Tras din vârv].
vîrfár n., pl. e. Furcă lungă de format vîrfu clăiĭ. – În nord vîrvar.
vîrvár, V. vîrfar.
vîrvare s. v. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PISC. VÎRF.

vârvare dex

Intrare: vârvare
vârvare
Intrare: vârfar
vârfar substantiv neutru
vârvar substantiv neutru