vârfuit definitie

2 intrări

14 definiții pentru vârfuit

VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascuțit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.
VÎRFUÍ, vîrfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vîrf unei grămezi. Vro cinci clăi de le-am clădit. Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100. ♦ A fi vîrf, a constitui, a reprezenta, a forma vîrful unei grămezi. Un căpitan... Căzuse, vîrfuind mormanul. COȘBUC, P. II 41. 2. A umple pînă sus, a face să fie plin ochi. Cu vin feciorii vîrfuiesc ulcioare. MURNU, O. 44. Borcanul să-l umplu, să-l vîrfuiesc. PANN, P. V. III 84. 3. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și ridica, a-și profila vîrful. În păretele din stînga «Coiful» își vîrfuiește turla-i vînătă pe gangul unei văgăuni. VLAHUȚĂ, la TDRG.
VÎRFUÍT, -Ă, vîrfuiți, -te, adj. 1. Cu vîrf, țuguiat, ascuțit. [Eracle] sînul ei nemeri c-o săgeată în trei vîrfuită. MURNU, I. 98. În genunchi se șuie... Pe culmea vîrfuită. ALECSANDRI, P. III 306. 2. (Despre recipiente) Umplut pînă sus, plin ochi. A pus farfuria vîrfuită pe mescioară. PAS, Z. I 76.
vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă
vârfuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vârfuiáscă
VÂRFUÍT adj. v. ascuțit, țuguiat.
A VÂRFUÍ ~iésc tranz. (grămezi, clăi) A face vârf. /vârf + suf. ~ui
VÂRFUÍT ~tă (~ți, ~te) 1) Care are vârf; cu vârf; țuguiat. 2) (despre vase) Care este umplut cu vârf; plin până la limită /v. a vârfui
vârfuì v. 1. a pune la vârf: pe culmea vârfuită cu o neagră buturugă AL.; 2. a umplea și îndesa cu vârf: să-l umplu, să-l vârfuesc PANN.
vîrfuĭésc v. tr. (d. vîrf). Fac să aĭbă vîrf, pun ca să se facă vîrf: a vîrfui o baniță (a o încărca cît se poate), a vîrfui o claĭe de fîn. – Și înv-: un car învîrfuit (Munt. vest. CL. 1910, 4, 434).
vîrfuit adj. v. ASCUȚIT. ȚUGUIAT.

vârfuit dex

Intrare: vârfui
vârfui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: vârfuit
vârfuit adjectiv