vârf definitie

23 definiții pentru vârf

VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale- afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații, a unor grupuri sau clase sociale etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul pe cap (de frică, de spaimă). A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.
VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.
VÎRF, vîrfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (de obicei ascuțită) a anumitor obiecte înalte (casă, copac) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). Soarele turna din vîrful brazilor bogăția-i de foc. GALACTION, O. I 40. Peste fagi cu vîrfuri sure A căzut amurgul rece. TOPÎRCEANU, P. 144. Se simți pătruns de o melancolie adîncă, privind vîrfurile munților ce păreau a cădea pe mănăstire. ALECSANDRI, O. P. 113. ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vîrf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară. Cîte-ai făcut boacăne de cînd m-ai luat și pînă acuma, toate au fost cum au fost; dar asta le-au făcut vîrf. ȘEZ. IX 53. ◊ (Eliptic) Și, vîrf la toate, criza financiară, stupidă... a zdruncinat tot creditul. REBREANU, R. I. 47. (Plin) cu vîrf sau încărcat vîrf = plin de tot, pînă sus. I-a dat banița de făină cu vîrf. ▭ Vedeau silozuri, hambare, trenuri și vapoare, încărcate vîrf cu mărfuri scumpe. CAMILAR, N. II 179. Cu vîrf și îndesat v. îndesat2; Ore (zile, luni etc.) de vîrf = ore (zile etc.) în care o anumită activitate atinge intensitatea maximă. ♦ Fig. (Mai ales la pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unei clase sociale etc. Să crească neînțelegerile între subterani și vîrfurile administrative. DAVIDOGLU, M. 48. Și el, el vîrful mîndru al celor ce apasă, Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. EMINESCU, O. I 62. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Peste vîrful Oltului Suflă vîntul codrului. HODOȘ, P. P. 127. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vîrf de lance, cine mi te-ascute? BENIUC, V. 49. O comandă aspră răsună în vîrful coloanei militare. REBREANU, R. II 250. Prindea cu mult meșteșug gîtul de pui între vîrful cuțitului și fundul farfuriei. HOGAȘ, M. N. 37. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. ♦ Extremitatea unor părți ale trupului omului sau animalelor. I-a sărit numaidecît în spinare, izbindu-l cu vîrful cotului în ceafă. PREDA, Î. 65. Te-ai roșit pînă-n vîrful urechilor. PAS, Z. I 281. Își așeză pălăria pe vîrful capului. C. PETRESCU, C. V. 288. ◊ Loc. adv. Din vîrful buzelor = fără convingere, fără profunzime; p. ext. de mîntuială, superficial. Începu a gusta din pește mai mult din vîrful buzelor. SADOVEANU, O. VII 156. Dă ziua bună din vîrful buzelor și mă grăbesc s-o salut. id. ib. VIII 185. O luă spre Jidovița, agale, fluierînd din vîrful buzelor. REBREANU, I. 60. ◊ Expr. (În legătură cu verbe de mișcare) În vîrful (sau pe vîrfurile) degetelor (sau picioarelor) = cu corpul sprijinit numai pe degetele picioarelor; p. ext. tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. Se ridică în vîrful degetelor ca să vadă mai bine. SADOVEANU, B. 131. Ocolește în vîrful picioarelor casa... mai sînt cîțiva pași... A ajuns! BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 21. Se scoală bineșor și se duce în vîrful degetelor lîngă căruță. CREANGĂ, P. 132. A i se sui (cuiva) părul în vîrful capului = a i se face (cuiva) părul măciucă, v. măciucă. Lui Ipate i s-a suit tot părul în vîrful capului de frică. CREANGĂ, P. 159. (Rar) A i se sui (cuiva) tot sîngele în vîrful capului, se spune cînd cineva se aprinde la față sub un aflux de sînge (cauzat de furie, de rușine etc.). I se sui tot sîngele în vîrful capului de mînie. MARIAN, T. 202. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui poligon, a muchiilor unui poliedru etc. Piramida este corpul mărginit de un poligon și de plane determinate de laturile acestuia și de un punct... numit vîrful piramidei. GEOMETRIA S. 53. – Variantă: vîrv (SLAVICI, N. II 350, ȘEZ. III 157) s. n.
VÎRV s. n. v. vîrf.
vârf s. n., pl. vấrfuri
vârf s. n., pl. vârfuri
VÂRF s. 1. (GEOGR.) creastă, creștet, culme, pisc, (rar) obârșie, (înv. și reg.) sâmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vârvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. și Maram.) țiclău, (înv.) suiș. (Alpiniștii au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capăt, cioc. (~ al unui obiect ascuțit.) 3. cap, capăt, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Și-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poantă. 6. vârf vegetativ v. con vegetativ.
Vârf ≠ bază
vîrf (-furi), s. n.1. Partea cea mai înaltă a unui lucru. – 2. Capăt, extremitate. – 3. Pisc, culme. – 4. Ac, partea ascuțită a unui lucru. – 5. Moment crucial, intensitate maximă. – Var. înv. vîrh, vîrv, și der. Megl. vrău. Sl. vrŭchŭ (Miklosich, Lexicon, 78; Cihac, II, 448; Conev 39), cf. bg. vrăh, ceh. vrch. – Der. vîrhovnic, s. m. (șef, conducător), înv., din sl. vrŭhovĭnikŭ; vîrfar, s. n. (țăpoi, furcoi); vîrfare, s. f. (culme, pisc; Olt., panglică la codițe), din bg. vrăhari (Candrea); vîrfelnic, s. m. (personalitate), formație artificială puțin folosită; vîrfui, vb. (a face vîrf; a termina un stog; a scoate vîrf; a umple ochi, în exces); învîrfui, vb. (a umple, a încărca excesiv). Cf. vîrșe, covîrși, obîrșie, sfîrși.
VÂRF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascuțită) a obiectelor înalte; creastă. ~ul acoperișului. ~ul copacului.Cu ~ încărcat până sus; foarte plin. Cu ~ și îndesat mai mult decât trebuie; cu prisosință. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice măsură; asta este din cale-afară. 2) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; culme; creastă; coamă; spinare; creștet; pisc. 3) Capătul (de obicei mai ascuțit) al unui obiect sau organ. ~ul cuțitului. ~ul degetului.Din ~ul buzelor a) de mântuială; b) cu dispreț; sfidător. 4) Punct de întretăiere a două laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central în desfășurarea unei activități. ~ul adunării.Ore de ~ ore cu o mare aglomerație sau cu o solicitare intensă. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societăți, clase, organizații. /<sl. vruhu
vârf n. 1. partea de sus, partea cea mai ridicată: vârf de munte; 2. extremitate: vârful nasului, degetelor; 3. margine: plin cu vârf. [Vechiu-rom. vrâh = slav. VRUHŬ).
Vârfu-pietrii n. pisc al Godanului.
vârv n. Mold. V. vârf.
vîrf și (Moxa) vîrh n., pl. urĭ (vsl. vrŭhŭ. V. co-, o- și să-vîrșesc, obîrșie). Partea cea maĭ de sus: vîrfu unuĭ munte (pisc), unuĭ copac. Partea cea maĭ ascuțită (maĭ împungătoare), extremitate: vîrfu nasuluĭ, al degetelor, al sulițeĭ, al cuțituluĭ. Plin cu vîrf, foarte plin, foarte îndesat (un pahar de apă, o baniță de grîŭ). Cu vîrf și îndesat, cu prisos, maĭ mult de cît trebuĭe: ĭ-am restituit datoria, m’am răzbunat cu vîrf și îndesat. – În nord vîrv. V. creștet, culme.
vîrv, V. vîrf.
VÎRF s. 1. (GEOGR.) creastă, creștet, culme, pisc, (rar) obîrșie, (înv. și reg.) sîmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vîrvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. și Maram.) țiclău, (înv.) suiș. (Alpiniștii au ajuns pe ~ muntelui.) 2. bot, cap, capăt, cioc. (~ al unui obiect ascuțit.) 3. cap, capăt, extremitate. (~ bastonului.) 4. buric. (Și-a fript ~ degetelor.) 5. (COR.) poantă. (Dansează pe ~uri.) 6. (BOT.) vîrf vegetativ = con vegetativ.
VÎRF. Subst. Vîrf, vîrfuleț (dim.), vîrfușor, vîrfuț, înălțime. Creștet, coamă. Vîrf (de deal, de munte), vîrfar, custură (reg.), pisc, pisculeț (dim., rar), piscușor (rar), piscan (reg.), țîflă (reg.), țugui, țuguitură, țuțui (reg.), țiclău (reg.), țigmău (reg.), țiclet (reg.), gurgui, grui (reg.), gruieț (dim., reg.), țonc (reg.); culme, culmiță (dim.), culmiș (pop., rar), plai, creastă, creștet, coamă, spinare. Țuguitură; țuguire. Adj. Înalt; vîrfuit, ascuțit, țuguiat, țogoșat (reg.), gurguiat. Vb. A vîrfui, a face vîrf; a se țuguia, a se ascuți, a se subția spre vîrf. A urca, a escalada. A coborî. V. coborîre, înălțime, ridicătură de teren, urcare.
vârf s. n.1. în sintagmele perioadă, lună, ramură, oră etc. de vârf De mare intensitate, trafic etc. ◊ „Pe noua linie R1 circulă 100 de autobuze pe oră și sens în orele de vârf. Traseul are o lungime de 5,2 km. În perioada de vârf circulă un autobuz la 40 secunde [...] Pe această relație pot fi transportați 200000 călători.” R.l. 27 IV 77 p. 5. ◊ „În plin sezon însă, în lunile de vârf, cum le numim noi, litoralul atrage în activitățile sale 30000 de oameni de cele mai diferite profesii.” Sc. 12 IV 79 p. 4. ◊ „Noutăți în ramuri de vârf ale industriei noastre.” R.l. 10 V 79 p. 1. ♦ 2. (pol.) în sint. adv. la vârf La cel mai înalt nivel în stat ◊ „O ultimă întâlnire la vârf” R.l. 21 I 94 p. 9. ♦ 3. (fig.) în sint. s. vârf de lance Elementul, grupul cel mai eficient, mai avansat într-un domeniu ◊ „[Luceafărul și Săptămâna] ambele fiind publicații vârf-de-lance ale Partidului și Securității.” R.lit. 24 X 91 p. 5. ◊ „[...] repartizarea dreptului de a alcătui comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare tocmai Partidei Naționale, adică tocmai celor două partide extremiste de stânga, care au două «vârfuri de lance» ale culturii socialiste, în persoana d-lor Adrian Păunescu și C.V. Tudor.” R.l. 6 XI 92 p. 1. ◊ „[I.M.] a fost un vârf de lance al generației ’80.” Timișoara 15 I 94 p. 2; v. și R.l. 29 IX 95 p. 19; v. și destabilizator (sensul 2 trad. fr. (au) sommet; pentru sensul 3 cf. fr. fer de lance, it. ferro di lancia)
BLANCA PEAK [blæncə pi:c], vf. în M-ții Stîncoși în masivul Sangre de Cristo. Alt.: 4.363 m.
BONETE, Cerro ~, vf. în NV Anzilor argentinieni, în E Argentinei. Alt. max.: 6.872 m. Al treilea vf. al Anzilor.
a o ciocăni la vârf expr. (adol., obs.) a se masturba.
a-i sta pe vârful limbii expr. 1. a fi gata să rostească un lucru pe care n-ar trebui să-l spună. 2. a avea un lapsus, a nu-și putea aminti un lucru.
nici cât să chiorăști un șoarece / cât o ciupitură de purice / cât negru sub unghie / cât un vârf de ac expr. deloc.

vârf dex

Intrare: vârf
vârf substantiv neutru
vârv substantiv neutru