VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

VÎNTURÉL3, vînturele, s. n. (Rar) Vîntuleț. [Hainele] le trimete-n vînturele, în țara străinului. HODOȘ, P. P. 211.

vânturél2 (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vânturél (vântuleț) s. n., pl. vânturéle

VÂNTURÉLE s. pl. v. dedițel.

vînturele s. pl. v. DEDIȚEL.