vânturel definitie

12 definiții pentru vânturel

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.
VÎNTURÉL2, vînturei, s. m. Nume dat la mai multe specii de șoimi (Falco).
VÎNTURÉL3, vînturele, s. n. (Rar) Vîntuleț. [Hainele] le trimete-n vînturele, în țara străinului. HODOȘ, P. P. 211.
VÎNTURÉL1, vînturei, s. m. (În basme) Erou legendar, dornic de aventuri. Vitejii vînturei de țară cunoscuți sub numele de feți-frumoși cu părul de aur. ALECSANDRI, la TDRG.
vânturél1 (șoim, erou) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii
vânturél2 (vântuleț) s. n. pl. vânturéle
vânturél (șoim, erou legendar) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii
vânturél (vântuleț) s. n., pl. vânturéle
VÂNTURÉL s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vindereu, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.
VÎNTUREL s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vindereu, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.
vânturél, vânturei, s.m. – (ornit.) Pasăre răpitoare de zi; specie de șoim care preferă stâncăriile; vindereu (Falco tinnunculus). Semnalată în Maramureș (Lengyel, 2007: 27). – Din vânturi (< vânt) + suf. -el (DEX, MDA).

vânturel dex

Intrare: vânturel (vânt)
vânturel 2 s.n. substantiv neutru
Intrare: vânturel (șoim)
vânturel 1 s.m. substantiv masculin
Intrare: vânturel (erou)
vânturel 1 s.m. substantiv masculin