VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

VÎNTURĂTOARE, vînturători, s. f. 1. Mașină agricolă care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vînturarea amestecurilor.

VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

vânturătoáre2 (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturătoáre1 (aventurieră) (rar) s. f., g.-d. art. vânturătoárei; pl. vânturătoáre

vânturătoáre (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturătoáre (aventurieră) s. f., g.-d. art. vânturătoárei; pl. vânturătoáre

VÂNTURĂTOÁRE s. (AGRON.) 1. trior, (prin Bucov.) șpiț, (Transilv. și Maram.) vânturașcă. 2. morișcă.

VÂNTURĂTOÁRE ~óri f. Mașină agricolă care curăță semințele cerealelor de impurități cu ajutorul ventilatoarelor sau prin cernere; trior. /a vântura + suf. ~oare

vânturătoare f. coș mare și lat pentru vânturatul grânelor.

vînturătór, -oáre adj. Acela care vîntură. Fig. Rar. Aventurier (adică „vînturător de lume, de țară”). S. f., pl. orĭ. Mașină de vînturat grînele.

VÎNTURĂTOARE s. (AGRON.) 1. trior, (prin Bucov.) șpiț, (Transilv. și Maram.) vînturașcă. 2. morișcă.