vântuleț definitie

8 definiții pentru vântuleț

VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -ulei.
VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -uleț.
VÎNTULÉȚ, vîntulețe, s. n. Diminutiv al lui vînt (1). Un vîntuleț ușor mîngîia frunzele salcîmilor. DUNĂREANU, N. 20. Vîntulețul ce adiază printre vițe de lăstar Rămîne fără putere în fața unui stejar.HASDEU, R. V. 158. Se auzea... susurul alene al vîntulețului de veară. ODOBESCU, S. I 140.
vântuléț s. n., pl. vântuléțe
vântuléț s. n., pl. vântuléțe
VÂNTULÉȚ s. vânticel.
vîntuléț n., pl. e (dim. d. vînt). Vînt liniștit.
VÎNTULEȚ s. (MET.) vînticel, vîntișor. (Sufla un ~ cam rece.)

vântuleț dex

Intrare: vântuleț
vântuleț substantiv neutru