VÂNTUȘÓR s. n. (Rar) Vântuleț. – Vânt + suf. -ușor.

VÂNTUȘÓR, vântușoare, s. n. (Rar) Vântuleț. – Vânt + suf. -ușor.

VÎNTUȘÓR s. n. Vîntuleț. Florile dezmierdate de un vîntușor lin răspândeau aer feliuri de miroase. ALECSANDRI, la CADE.

vântușór (rar) s. n.

vântușór s. n., pl. vântușoáre