VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

VÎNTOÁSĂ, vîntoase, s. f. 1. Vînt mare (cu vîrtejuri); furtună, vijelie. Un han dărăpănat primea prin geamuri sparte vîrtejuri fine de viscol; și vîntoasa, voind să-l prăvale din loc, gemea și urla prin hornurile-i și odăile-i pustii. SADOVEANU, O. VIII 169. Și deodată... răbufni o vîntoasă rece, năpustindu-se asupra tîrgului. C. PETRESCU, A. R. 6. Vîntul se preface în vifore și vîntoase cumplite, care scot arborii din rădăcini. MARIAN, Î. 348. ◊ Fig. Pămîntul prindea a dudui... sub galopul cailor, sub fuga de vîntoasă a căruțelor. CAMILAR, N. II 249. 2. (Mai ales la pl.) Iele. L-au intîlnit vîntoasele Și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360.

VÎNTÓS, -OÁSĂ, vîntoși, -oase, adj. Cu vînt, bătut de vînt. Striga din răsputeri chemînd ciclopii Ce-n peșteri împrejur și-aveau sălașul Pe culmi vîntoase. MURNU, O. 153. Într-o vreme cam vîntoasă... intrase într-o grădină. La TDRG. ♦ Fig. De vînt. Cu aripi vîntoase. urla... mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7.

vântoásă (vijelie) s. f., g.-d. art. vântoásei; pl. vântoáse

vântoáse (iele) s. f. pl.

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântós adj. m., pl. vântóși; f. sg. vântoásă, pl. vântoáse

VÂNTOÁSĂ s. v. furtună, trombă, vifor, vijelie, vârtej.

VÂNTOÁSE s. pl. v. iele.

VÂNTÓS adj. v. furtunos, viforos, vijelios.

VÂNTOÁSĂ ~e f. 1) Vânt puternic însoțit uneori de ploaie,de grindină (cu descărcări electrice); vântoaică; furtună; vijelie. 2) pl. pop. Ființă imaginară, având aspect de fată frumoasă îmbrăcată în alb, ce apare numai noaptea și face rău, în special bărbaților; iele; șoimane; drăgaică. /vânt + suf. ~oasă

VÂNTÓS ~oásă (~óși, ~oáse) (despre timp) Care se caracterizează prin prezența vântului; cu vânt. Noapte ~oasă. /vânt + suf. ~os

vântoase f. pl. 1. vârtej de vânt; 2. Mold. și Tr. ale nume dat Ielelor (cari se învârtesc repede ca vântul): ți-e frică de strigoi, de vântoase AL. aspra vâjăire a cumplitelor Vântoase AL.

vântos a. repede ca vântul: cu aripi vântoase EM. [Lat. VENTOSUS].

vîntós, -oásă adj. (lat. ventosus. V. ventuză). Plin de vînt: o zi vîntoasă. S. f. Est, nord. Vînt violent (cu vîrtejurĭ): se stîrnise niște vîntoase. Zînă de vînt. V. ĭudă.

vîntoasă s. v. FURTUNĂ. TROMBĂ. VIFOR. VIJELIE. VÎRTEJ.

vîntoase s. pl. v. IELE.

vîntos adj. v. FURTUNOS. VIFOROS. VIJELIOS.

vântoásă, vântoase, adj., s.f. – (mit.) Personaj fantastic; iroase, iele: „Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii” (Papahagi, 1925: 283); „Da n-am ieșit din ocol până n-am mărs la beserică (...) pentru vântoasă” (Apșa de Jos). – Din vânt + suf. -oasă (DEX); lat. ventosus, -a, -um < lat. ventus „vânt” (MDA).

vântoásă, -e, s.f. – (mit.) Persoanaj fantastic; iroase, iele: „Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii” (Papahagi 1925: 283). – Din vânt + -oasă.

vântoáse s. f. Divinități feminine în credințele populare, care stârnesc furtunile și vârtejurile de vânt și care locuiesc în peșteri, iezere, noroi, butoaie, urcioare și chiar fluierele ciobanilor; iele. – Din vânt + suf. -oasă.