Dicționare ale limbii române
Dicționare ale limbii române
7 definiții pentru vântoaică
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
VÎNTOÁICĂ s. f. Duh rău care dezlănțuie furtuni. Tăcu vîntoaica și era pe mare Senin cu totul. MURNU, O. 91. Vîntul e tare, dar sora lui, vîntoaica, e și mai amarnică. PAMFILE, VĂZD. 45.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
vântoáică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoáicei
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
vântoáică s. f., g.-d. art. vântoáicei
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
VÂNTOÁICĂ ~ce f. Vânt puternic însoțit uneori de ploaie, de grindină (cu descărcări electrice); vântoasă; furtună; vijelie. 2) (în basme și superstiții) Duh rău care dezlănțuie vânturile puternice. /vânt + suf. ~oaică
- sursa: NODEX 2002
- permalink
vântoaică f. volbură, furtună.
- sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
- permalink
vântoaică definitie
vântoaică dex
Intrare: vântoaică
vântoaică
substantiv feminin