vântoaică definitie

7 definiții pentru vântoaică

VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.
VÎNTOÁICĂ s. f. Duh rău care dezlănțuie furtuni. Tăcu vîntoaica și era pe mare Senin cu totul. MURNU, O. 91. Vîntul e tare, dar sora lui, vîntoaica, e și mai amarnică. PAMFILE, VĂZD. 45.
vântoáică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoáicei
vântoáică s. f., g.-d. art. vântoáicei
VÂNTOÁICĂ ~ce f. Vânt puternic însoțit uneori de ploaie, de grindină (cu descărcări electrice); vântoasă; furtună; vijelie. 2) (în basme și superstiții) Duh rău care dezlănțuie vânturile puternice. /vânt + suf. ~oaică
vântoaică f. volbură, furtună.

vântoaică dex

Intrare: vântoaică
vântoaică substantiv feminin