VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor.

VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor.

VÎNTIȘÓR s. m. Vîntuleț. Un vîntișor prinse a bate printre ramurile sălciilor desfrunzite, iar la mal valurile se loveau de țărm cu zgomot ușor și sec. DUNĂREANU, N. 130. Bătea un vîntișor subțire în ziua aceea, de-ți frigea obrazul. CREANGĂ, A. 87.

vântișór s. n.

vântișór s. n., pl. vântișoáre

VÂNTIȘÓR s. v. vânticel.

VÎNTIȘOR s. (MET) vînticel, vîntuleț. (Sufla un ~ cam rece.)