vấntă, vínte, s.f. (înv.) faimă, mărire, glorie.

vî́ntă f., pl. vinte (poate s. verbal d. lat. *vanĭtare, de unde și fr. vanter și it. vantare, a lăuda). Dos. Del. Faĭmă, mărire, glorie. – La As. 57 și 88, vîntă și vintă.