vânat definitie

24 definiții pentru vânat

VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).
VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (=venari).
VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.
VÎNÁ, vînez, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A pîndi, a urmări și a ucide păsări sau animale sălbatice care sînt socotite vînat. Vezi tu muntele cela de acolo, să nu te ducă păcatele să vînezi p-acolo. ISPIRESCU, L. 41. Sus la munte a plecat, Sus la munte la vînat. De vînat el n-a vînat, Orișicît s-a zbuciumat. TEODORESCU, P. P. 149. (Glumeț) Vîna broscoi cu piatra-n păduriș. D. BOTEZ, F. S. 37. ◊ Refl. pas. Apoi bine, măi țîncule, așa se vînează rățele? SADOVEANU, O. VIII 205. ♦ (Despre păsări sau animale sălbatice) A pîndi, a urmări, a prinde o pradă, un animal care servește drept hrană. Un vultur pîndea, doară și-ar vîna ceva de prînz. ȚICHINDEAL, F. 5. ♦ Fig. A urmări, a hăitui. Bănuitorul tiran... începu iar a-l vîna cu moarte și curse și-l sili a fugi în Ardeal. BĂLCESCU, O. II 28. ♦ A cutreiera, a străbate un ținut în lung și-n lat umblînd după vînat. A vînat cîmpii cu florile, Munții cu răcorile. SEVASTOS, N. 95. Și el mi-a vînat codri-n lung și-n lat. TEODORESCU, P. P. 490. ♦ A pescui (mai ales pești mari). Pe lîngă un rîu trecînd și pe cîțiva vînînd pește cu undițele văzînd, se opri. ȘEZ. II 15. 2. Fig. A urmări cu aviditate (ceva sau pe cineva), a alerga după... Veșnic vîna un cămătar, care să-i cumpere pe nimica leafa-nainte cu cîteva luni. CARAGIALE, O. III 241. Vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. ♦ (Familiar) A prinde, a pune mîna pe..., a face rost de... Ca toate domnișoarele din societate, ea a fost crescută pentru a vîna un bărbat. GHEREA, ST. CR. II 333. Atunci pajora-i zise să vîneze mai întîi douăsprezece coșuri de pîine și douăsprezece buți cu apă pentru drum. MARIAN, O. I 140.
VÎNÁT, vînaturi, s. n. 1. Acțiunea de a vîna; vînătoare. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mîndră la vînat. EMINESCU, O. I 229. De mă duceam la vînat, mi se părea că răsunetul puștii mele trece Prutul. NEGRUZZI, S. I 61. 2. Ceea ce se vînează, animal sălbatic, pasăre. Vînatul fusese deci sculat și era prigonit din două părți. SADOVEANU, F. J. 373. Văzu o turturică care tot sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vîneze; el căuta vînaturi mari. ISPIRESCU, L. 184. ♦ Animal, pasăre vînată; (prin restricție) carnea unui astfel de animal sau păsări. Vin grămadă... Duc un vînat pe umeri. DELAVRANCEA, O. II 122. De sînteți vînători, atunci unde vă sînt vînaturile? SEVASTOS, N. 35. Vrînd să cinstească pe oaspeții săi cu ceva mai mult decît cu vînat zise vătafului să taie un ied. NEGRUZZI, S. I 82.
vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză
vânát s. n., pl. vânáturi
vâná vb., ind. prez. 1 sg. vânéz, 3 sg. și pl. vâneáză
vânát s. n., pl. vânáturi
VÂNÁ vb. a prinde, (înv.) a vânători. (A ~ iepuri.)
VÂNÁ vb. v. pescui, prinde.
VÂNÁT s. 1. prindere, vânare. (A început sezonul de ~ al păsărilor.) 2. v. vânătoare.
vîná (-néz, -át), vb.1. A urmări, a prinde sau a ucide animale. – 2. A pescui. – 3. A urmări, a pretinde. – Mr. avin(are). Lat. vēnāri, prin intermediul unei forme vulgare *vēnāre (Pușcariu 1895; REW 9186); cf. fr. vener, prov., cat. venar. – Der. vînat, s. n. (vînătoare, ceea ce se vînează); mr. avinat, poate direct din lat. vēnātus (Pușcariu 1889; REW 9189), cf. cat. venat, sp. venado, port. veado; vînătoare, s. f. (vînat; pescuit), megl. vănătoari; vînător, s. m. (persoană care vînează; înv., unitate militară în Munt., formată din 500 călăreți și 500 pedestrași; pescar; Arg., controlor de tren), poate direct din lat. vēnātōr (REW 9188), cf. prov., v. sp. venador, fr. veneur; vînătoresc, adj. (de vînători); vînătorie, s. f. (vînătoare); vînătură, s. f. (vînat).
A VÂNÁ vânéz tranz. 1) (animale sălbatice) A ucide în mod premeditat. 2) fig. (ființe, lucruri) A urmări cu insistență. /<lat. venare
VÂNÁT ~uri n. v. A VÂNA. 2) Vietate care a fost vânată. 3) Carnea acestei vietăți. /v. a vâna
vânà v. 1. a goni fiarele sălbatice spre a le prinde sau ucide; 2. fig.4 a urmări cu ardoare: ați vânat țintă nebună EM. [Lat. VENARI].
vânat n. fiară ucisă sau prinsă la vânătoare spre a fi mâncată. [Lat. VENATUS].
vînát n., pl. urĭ. Acțiunea de a vîna: s’a dus la vînat, trăĭește din vînat. Feară bună de vînat orĭ vînată: o pădure plină de vînat, un vînător încărcat de vînat.
vînéz v. tr. (lat. vênari, pv. venar, fr. vener). Ucid fearele lovindu-le de departe cu sulița, cu săgeata saŭ cu glonțu: a vîna lupĭ. Fig. Urmăresc, ochesc: a vîna o funcțiune.
vîna vb. v. PESCUI. PRINDE.
VÎNA vb. a prinde, (înv.) a vînători. (A ~ iepuri.)
VÎNAT s. 1. prindere, vînare. (A început sezonul de ~ al păsărilor.) 2. vînătoare, (rar) vînare, (înv.) vînătorie, vînăție. (A plecat la ~.)
vâna, vânez v. t. (peior.) 1. a urmări cu aviditate / cu stăruință 2. a pune mâna pe ceva; a face rost de ceva

vânat dex

Intrare: vâna
vâna conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: vânat (vânătoare)
vânat 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: vânat (part.)
vânat 2 part. participiu