VÎNĂTÚRĂ, vînături, s. f. (Învechit) Vînat (2). Era obicinuit să aibă... și cîte ceva vinătură la ospăț. SBIERA, P. 66.

VÂNĂTÚRĂ, vânături, s. f. (Înv.) Vânat (2). – Din vânat + suf. -ură.