vânători definitie

27 definiții pentru vânători

VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.
VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.
VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.
VÎNĂTOÁRE, vînători, s. f. Acțiunea de a vîna și rezultatul ei. Oprea, baciul... și-a adus aminte de zilele tinereții, de vînătorile lui cu tata. GALACTION, O. I 64. Doar la vînători, de două-trei ori pe iarnă, făceam drumuri împreună. C. PETRESCU, S. 123. Rămîi aici pînă la noapte cînd s-a înturna împăratul de la vînătoare. CREANGĂ, P. 97. Tot pe cale, pe cărare, în codru, la vînătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81. Avion de vînătoare v. avion. Corn de vînătoare v. corn2 (I 3). ♦ Fig. Urmărire polițienească severă a celor bănuiți de acțiuni subversive. Cum puseră piciorul pe pămîntul sacru, începură vînătoarea după republicani. CARAGIALE, la CADE. ♦ Pîndirea și prinderea prăzii de către animalele sălbatice. Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 73. Sub codru pe potică Stă un urs la vînătoare. ALECSANDRI, P. A. 154.
VÎNĂTÓR, vînători, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu vînătoarea, care vînează. Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vînătorii. TOPÎRCEANU P. 214. Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dînsul călare. ISPIRESCU, E. 140. Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154. Dacă-i curcă ce se-ncurcă în calea vînătorului, se spune în ironie despre vînătorii nepricepuți. ◊ Fig. Văzui negri ochișori... Veniți după ei, feciori, Să ne facem vînători! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. ♦ Fig. Persoană care aleargă să obțină cu orice preț situații sau lucruri (pe care nu le merită). Avea în urmă destulă vreme să se îndoape, cît poftea, cu rățoielile nesărate ale cine știe cărui vînător de gologani. HOGAȘ, M. N. 29. 2. (Învechit) Soldat dintr-o unitate militară formată din pedestrași și călărime. Vînătorii, în număr de 1000, din cari jumătate pedestrime și jumătate călărime subt căpitanul de vînători. BĂLCESCU, O. I 13. Vînător de munte = infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în teren muntos.
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.
vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri
vânătór s. m. pl. vânătóri
vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri
vânătór s. m., pl. vânătóri
VÂNĂTOÁRE s. vânat, (rar) vânare, (înv.) vânătorie, vânăție. (A plecat la ~.)
VÂNĂTÓR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) pușcaș, (prin Transilv. și Bucov.) pușcător. (~ de vulpi.)
VÂNĂTORÍ vb. v. prinde, vâna.
VÂNĂTOÁRE ~óri f. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /<lat. venatoria
VÂNĂTÓR ~i m. Persoană care vânează; om care practică vânătoarea. 2) fig. Persoană care vânează posturi, avantaje nemeritate; om care caută să parvină cu orice preț. 3) înv. Soldat dintr-o unitate militară constituită din pedestrași și călărași. ◊ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta în condiții de munte. /<lat. venatoren
vânătoare f. 1. acțiunea de a vâna și efectul ei: o vânătoare de lupi; 2. vânat, prins sau ucis; 3. ocupațiune cu vânatul: s’a dus la vânătoare. [Lat. (ARS) VENATORIA].
vânător m. 1. cel ce vânează, cui îi place vânătoarea; 2. pl. corp de trupe: armata română numără douăzeci regimente de vânători. [Lat. VENATOREM].
vînătoáre f., pl. orĭ (lat. venatoria [ars, arta] vînătorească). Acțiunea saŭ ocupațiunea de a vîna: a te duce la vînătoare, a organiza o vînătoare, a trăi din vînătoare.
vînătór, -oáre s., pl. f oare (lat. venator). Persoană care vînează: un vînător. Un fel de infanterist în a căruĭ uniformă e caracteristic verdele. Vînătorĭ călărĭ, un fel de călărașĭ saŭ roșiorĭ. V. dorobanț și lăncer.
VÎNĂTOARE s. vînat, (rar) vînare, (înv.) vînătorie, vînăție. (A plecat la ~.)
VÎNĂTOR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) pușcaș, (prin Transilv. și Bucov.) pușcător. (~ de vulpi.)
vînători vb. v. PRINDE. VÎNA.
VÂNĂTOARE LIBERĂ procedeu utilizat de către aviația de vânătoare sau de vânătoare-bombardament pe timpul luptelor pentru a căuta și descoperi pe cont propriu, fără dirijare de la sol, într-o zonă ordonată, inamicul aerian sau obiective ale trupelor de uscat pentru a le nimici sau a le neutraliza prin acțiuni independente. Vânătoarea liberă este executată cu formații mici pe direcția de acces a inamicului, până la adâncimi ce depind de raza tactică a avionului folosit, pe timpul misiunii transmițându-se și date de cercetare pentru a fi exploatate de cei interesați.
CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare.
vânătoare de vrăjitoare expr. (livr.) urmărire / persecuție în masă; represalii îndreptate împotriva unui grup de persoane, cărora le cad victime și oameni nevinovați.
vânător, vânători s. m. (intl.) conductor de tren.

vânători dex

Intrare: vânătoare
vânătoare substantiv feminin
Intrare: vânător
vânător substantiv masculin admite vocativul
Intrare: vânători
vânători verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a