VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

VÎNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vînătorești, adj. De vînătoare sau de vînător, privitor la vînătoare sau la vînători. Turgheniev își isprăvește însemnările vînătorești, care îi crease în Rusia deosebită faimă. SADOVEANU, L. 235. Gătiți fiecare de la ghete pînă la pălărie cu cîte un costum nou, vînătoresc. GANE, N. III 134. Boțiră arnăuțească Cu iarbă vînătorească, Unde-a da să nu greșească! ALECSANDRI, P. P. 88.

VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

VÂNĂTORÉSC adj. cinegetic. (Trofeu ~.)

VÂNĂTORÍ vb. v. prinde, vâna.

VÂNĂTORÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru vânători; propriu vânătorilor. /vânător + suf. ~esc

vânătoresc a. ce ține de vânător sau de vânătoare.

vînătorésc, -eáscă adj. De vînător saŭ de vînătoare: mincĭunile vînătoreștĭ îs renumite, uniformă vînătorească.

VÎNĂTORESC adj. cinegetic. (Trofeu ~.)

vînători vb. v. PRINDE. VÎNA.