VÂNĂTÁIE, vânătăi, s. f. Pată vânătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză, vinețeală. – Vânăt + suf. -aie.

VÂNĂTÁIE, vânătăi, s. f. Pată vânătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză, vinețeală. – Vânăt + suf. -aie.

VÎNĂTÁIE, vînătăi, s. f. Pată vînătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză. Pe tîmpla stingă avea două vînătăi alungite ca de vergea. V. ROM. decembrie 1951, 209. Puse pe George să-și ridice cămașa, să arate domnilor vînătaia din spinare. REBREANU, I. 69. Mama Zoița avea, drept între ochi, o vînătaie, și pe obraz fire de păr smulse din cap. BUJOR, S. 93.

vânătáie s. f., art. vânătáia, g.-d. art. vânătắii; pl. vânătắi

vânătáie s. f., art. vânătáia, g.-d. art. vânătăii; pl. vânătăi

VÂNĂTÁIE s. (MED.) echimoză, vinețeală, (înv.) vânătare. (Are o ~ la ochi.)

VÂNĂTÁIE ~ăi f. Pată vânătă ce apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză. [G.-D. vânătăii] /vânăt + suf. ~aie

vânătaie f. semn vânăt pe piele (cauzat de lovituri).

vînătáĭe f., pl. ăĭ (lat. *venetalia, vînătăĭ. Cp. cu bătaĭe). Semn vînăt rămas pe pele după o lovitură (echimoză). – Vechĭ vînătare, pl. ărĭ. Vînătările ceruluĭ, marginea pămîntuluĭ, unde ceru pare că se unește cu pămîntu.

VÎNATAIE s. (MED.) echimoză, vinețeală, (înv.) vînătare. (Are o ~ la ochi.)