vânăt definitie

19 definiții pentru vânăt

VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.
VÎ́NĂT1 s. n. Culoarea vînătă. Se încrețește lacul în- tr-un fel de vînăt tulbure. SADOVEANU, O. L. 12. [Statuile] erau foarte bine conservate, albe bătînd in vînăt. GALACTION, O. I 122.
VÎ́NĂT2, -Ă, vineți, -te, adj. 1. De culoarea albastră întunecată (cu reflexe violete) a cerului senin spre seară. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. Pe urmă rămăsei nemișcat, cu ochii ficși, privind fereastra care se deslușea ca o pată mare vînătă. DUNĂREANU, CH. 119. ◊ (Poetic) Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. (Rar, despre ochi) Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Adverbial) Ochi care lucesc vînăt. ODOBESCU, S. III 64. Piatră vînătă v. piatră (II 3). ♦ (Despre fum, nori) Albastru-cenușiu. Fumul vînăt se ridică de pe curte și de pe sat. SADOVEANU, O. I 50. Uitați-vă colo, sus, sus, unde se sfîrșește zidul de brazi, unde se prelinge un nor vînăt. DELAVRANCEA, O. II 109. În fum vînăt de tămîie. EMINESCU, O. I 65. ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării). Muntele de peste apă se încruntă mai tare, își ascute crestele, crește întunecat spre cer, încît ziua devine vînătă. BOGZA, A. Î. 146. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPîRCEANU, B. 16. Munții vineți... se văd în depărtare. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ (Poetic) Bubuitura a sunat lung, lung de tot, peste golul vînăt al văii. POPA, V. 11. ♦ Fig. Lipsit de veselie, sumbru. Izbucni într-un... rîs vînăt. CARAGIALE, M. 34. 2. (Despre oameni sau părți ale corpului) Lipsit de sînge, palid, livid; Buzele vinete se mișcau, mestecînd vorbe neînțelese. BART, E. 344. Numai un bătrîn, vînăt la față, cu nasul roșu, moțăia cu pipa între dinți. id. ib. 93. ◊ (Cu determinări cauzale introduse prin prep. «de») Se năpusti în casă vînăt de mînie. DUMITRIU, P. F. 62. Prin ușa băcăniilor... cînd se căscă să primească înlăuntru un client vînăt de ger, năvălea miros de pește. C. PETRESCU, C. V. 118. 3. (În expr.) Pătlăgea (sau pătlăgică) vînătă (și substantivat, f.) v. pătlăgea (2). 4. (Despre animale) (Cu părul) sur-închis; (despre păsări) cu pene cenușii bătînd în albastru. Adusese șase căluți, patru vineți și doi murgi. CAMIL PETRESCU, O. IV 16. Sitarii vineți și becațele cu cioc alb și subțire se plimbă fără frică pe lîngă vapor. VLAHUȚĂ, R. P. 20. Merge tînăru călare Pe-un cal vînăt, bidiviu, TEODORESCU, P. P. 53. ◊ (Substantivat) Dincă își înfipse mîna în coama scurtă și groasă a vînătului său. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Și mai am pe vînătul Care-mi poartă sufletul. JARNÍK-BÎRSEANU,505. Vînătă cea frumoasă, Iapă scurtă și vînoasă. ALECSANDRI, P. P. 129.
!scai-vấnăt (plantă) s. m., pl. scai-vineți
vấnăt2 (culoare) s. n.
vấnăt1 adj. m., pl. víneți; f. vấnătă, pl. vínete
scai vânăt s. m. + adj.
vânăt adj. m., pl. víneți; f. sg. vânătă, pl. vínete
SPIN-VÂNĂT s. v. scai-albastru, scai-vânăt.
VÂNĂT adj. 1. (înv. și pop.) pătlăginiu, (Munt.) civit. (De culoare ~.) 2. v. învinețit. 3. v. livid. 4. sur. (Cal ~.)
vînăt (vînătă), adj.1. De culoare albastru-închis, violet. – 2. Cenușiu gri, se zice despre părul cailor. – Mr. vinit, megl. vinăt, istr. viret. Lat. vĕnĕtus (Pușcariu 1891; REW 9198; Rosetti, I, 172). – Der. vînataie (var. vînătare), s. f. (pată vînătă pe corp; contuzie), cu suf. -aie, ca apăraie, vîlvătaie; vinecior, adj. (de culoare vineție; nume de cal); vinețea, s. f. (albăstrea, Cenataurea cyanus; ciupercă, Russula aurata, R. delica, Lactarius volemus, R. integra; plantă medicală, Ajuga reptans), uneori și vinețică, cf. vineriță; vinețiu, adj. (livid, care bate în vînăt); vineție, s. f. (culoarea vînătă, vînăt); (în)vineți, vb. (a se face vînăt; a deveni violet).
VÂNĂT vânătă (víneți, vínete) Care este de culoare albastră-închisă, bătând în violet. 2) (despre persoane) Care a căpătat o culoare albastră-închisă, bătând în violet; învinețit. 3) (despre pene sau păr de animale) Care are o culoare cenușie cu nuanță de albastru. /<lat. venetus
vânăt a. albastru închis. [Lat. VENETUS, azuriu].
vínețĭ, pl. d. vînăt.
vî́năt, -ă adj., pl. vinețĭ, vinete (lat. vĕnĕtus, venețian, albastru ca marea. V. venetic. Cp. cu sur). Albastru închis (cum apare pe pele după o lovitură). Violet: pătlăgele, prune vinete; vînăt ca ficatu. Cenușiŭ (Mold. Pop.): un motan vînăt. V. pătlăginiŭ, sîngeap 2, turchez.
spin-vînăt s. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.
VÎNĂT adj. 1. (înv. și pop.) pătlăginiu, (Munt.) civit. (De culoare ~.) 2. învinețit, (înv. și reg.) vinețit, (reg.) vîlced. (Are obrazul ~ de la lovitură.) 3. învinețit, livid, verde. (~ la față de mînie.) 4. sur. (Cal ~.)
VÎNĂT adj. 1. – Simion, mold., 1649 (Glos). 2. Vineț/i și -ești ss.

vânăt dex

Intrare: vânăt (adj.)
vânăt 1 adj. adjectiv
Intrare: Vânăt
Vânăt
Intrare: vânăt (culoare)
vânăt 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular
Intrare: scai-vânăt
scai-vânăt substantiv masculin
Intrare: spin-vânăt
spin-vânăt substantiv masculin