vâltoare definitie

20 definiții pentru vâltoare

VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. *voltoria (< volutus).
VULTOÁRE s. f. v. vâltoare.
VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. voltoria (< volutus).
VULTOÁRE s. f. v. vâltoare.
VÎLTOÁRE, vîltori, s. f. 1. (Mai ales la sg.) Clocot, frămîntare de valuri; bulboană. Zările se desfac largi într-o parte și alta, vîltoarea apelor se liniștește. BOGZA, C. O. 376. Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi, Dulce le dezmierzi la maluri Și-n vîltoare mi le pierzi! CERNA, P. 143. Ici apa se scufundă bolborosind, ca suptă de gura unei vîltori, colo se umflă, se burdușește, și urlă, făcînd clăbuci. VLAHUȚĂ, O. A. II 115. ◊ Fig. (îmbină ideea de adînc, de prăpastie și totodată de frămîntare, de agitație) Le căzuseră toți feciorii... în vîltoarea morții, care a bîntuit lumea asta. SADOVEANU, P. M. 40. Pe urmă, se smulgea și cobora la datoria sa; îl absorbea vîltoarea altei zile. C. PETRESCU, A. 379. Lipsit de experiență, bun, blînd... a fost apucat de vîltoarea vieții bucureștene. GHEREA, ST. CR. III 126. ♦ (Regional) Piuă pentru țesăturile de lînă. 2. Fig. Zarvă, tulburare. Am auzit glasuri și s-a petrecut vîltoare. VORNIC, P. 68. ♦ Vîrtej, învolburare. O vîltoare de scîntei se ridică în văzduh, risipindu-se într-o vijelie de stele căzătoare. REBREANU, R. II 107. 3. (Regional) Vijelie. Venit-o vîntu’ Răsturnînd pămîntu’ Și-a adus vîltorile. MARIAN, INS. 453. – Variantă: vultoáre (DUNĂREANU, CH. 240) s. f.
VULTOÁRE s. f. v. vîltoare.
vâltoáre s. f.., g.-d. art. vâltórii; pl. vâltóri
vâltoáre s. f., g.-d. art. vâltórii; pl. vâltóri
VÂLTOÁRE s. v. bulboană.
VÂLTOÁRE s. v. piuă.
vîltoáre (-ori), s. n.1. Vîrtej, bulboană. – 2. (Trans.) Piuă. – Var. vultoare. Creație expesivă, probabil var. disimilată a lui vîltoare. Legătura cu un lat. *voltorĭa (Pușcariu 904) sau lat. volutŭlāre, it. voltolare (Tiktin; Candrea; REW 9441) este improbabilă. – Der. vîltura (var. vîltora, învîltora, Trans. vultora, văltura), vb. (a da la piuă; refl., a se învîrteji). Cf. Iordan, BF, II, 187.
VÂLTOÁRE ~óri f. 1) Loc unde apa formează vârtejuri; vârtej de apă; volbură; bulboană; vâlvoare. 2) fig. Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; tumult. /<lat. voltoria
văltoare f. V. vuitoare.
vultoare f. 1. locul unde se învârtește apa: șioiul îi dă în vultoare ISP.; 2. adâncitură ce face apa din jos de moară: s’a oprit la o vultoare la marginea unui sat PANN. [Lat. *VOLTORIA (din VOLVERE); v. volbură].
vîltoáre, V. vultoare.
vultoáre și vîltoáre f., pl. orĭ (lat. *voltoria îld. volutoria, d. volvere, volutum, a rostogoli, de unde și voltă, înrudit cu Moldova, care e numit ce Cehĭ Vltava, din răd. slavă bĭlt, vĭlt, mĭlt, mĭld [Bern. 1, 118]. Decĭ Moldova, Vltava sînt rîurĭ volburoase. V. și Arh. 29, 476). Anafor, vîrtej de apă. – Și hultoare (Mold.) și înv-. V. bulboană.
vîltoare s. v. PIUĂ.
VÎLTOARE s. bulboacă, bulboană, ochi, valvîrtej, vîrtej, volbură, (rar) scoc, (reg.) bulbuc, ciulniță, dîlboană, sfredel, șipot, toancă, vîrtecuș, (Transilv. și Ban.) dălbină, (Olt. și Transilv.) dornă, (prin Munt.) șioi, (prin Transilv. și Maram.) știbloancă, (Mold., Bucov. și Transilv.) știoalnă, (Bucov., Transilv. și Mold.) știulboană, (Transilv., Ban. și Olt.) toaie, (Ban.) vir, (înv.) smîrc. (~ a unei ape curgătoare.)
vâltoáre, vâltori, s.n. – (reg.) 1. Vârtej. 2. Piuă; instalație tradițională care funcționează pe principiul hidraulic utilizat pentru spălarea și limpezirea textilelor de mari dimensiuni (Șainelic, 1986). Construcție de formă conică, realizată din bușteni, în care se rotește un curent puternic de apă (Viman, 1989). Apa se captează dintr-un râu de munte și este drenată către vâltoare cu ajutorul unei ecluze, astfel încât debitul apei poate fi reglat periodic, în funcție de cantitatea precipitațiilor din fiecare sezon. Prin căderea apei în cuva de bușteni, postavurile, cergile, țolurile sunt spălate și îndesate. În Maramureșul istoric, în 1957, în satul Budești erau 14 vâltori, în Sârbi 10 vâltori, iar în Călinești 11 (Dăncuș, 1986: 93). În Chioar: în Chiuzbaia, Ciocotiș, Copalnic, Fânațe, Preluca Nouă, Boiu Mare, Șișești, Șindrești. „Mândruță de la vâltori, / Dă-mi gurița de trei ori” (Viman, 1989: 507). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Lat. *voltoria (< volotus) (Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).
vâltoáre, vâltori, s.n. – 1. Vârtej. 2. Piuă. Instalație tradițională care funcționează pe principiul hidraulic utilizat pentru spălarea și limpezirea textilelor de mari dimensiuni (Șainelic 1986). Construcție de formă conică, realizată din bușteni, în care se rotește un curent puternic de apă (Viman 1989). Apa se captează dintr-un râu de munte și este drenată către vâltoare cu ajutorul unei ecluze, asfel încât debitul apei poate fi reglat periodic, în funcție de cantitatea precipitațiilor din fiecare sezon. Prin căderea apei în cuva de bușteni, postavurile, cergile, țolurile sunt spălate și îndesate. În Maramureșul istoric, în 1957, în satul Budești erau 14 vâltori, în Sârbi 10 vâltori, iar în Călinești 11 (Dăncuș 1986: 93). În Chioar: în Chiuzbaia, Ciocotiș, Copalnic, Fânațe, Preluca Nouă, Boiu Mare, Șișești, Șindrești. „Mândruță de la vâltori, / Dă-mi gurița de trei ori” (Viman 1989: 507). – Lat. *voltoria (< volotus; Pușcariu, DEX).

vâltoare dex

Intrare: vâltoare
vâltoare substantiv feminin
vultoare substantiv feminin