VẤLNIC, vâlnice, s. n. 1. Fotă încrețită în talie și despicată în față, care aparține portului popular oltenesc. 2. Pânză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

VẤLNIC, vâlnice, s. n. 1. Fotă încrețită în talie și despicată în față, care aparține portului popular oltenesc. 2. Pânză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

VẮLNIC s. n. v. vîlnic.

VÎ́LNEC s. n. v. vîlnic.

VÎ́LNIC, vîlnice, s. n. (Regional, și în forma vîlnec) 1. Fotă lucrată ca o fustă încrețită și despicată în față. Ea luase... o ie cu fluturi de argint... un vîlnic cu fire de aur pe un cîmp roșu. VISSARION, B. 75. Cheful ei era să se îmbrace țărănește, cu vîlnic și maramă. M. I. CARAGIALE, C. 75. Vîlnecele, spițărate în fețe, lucii de fluturi sclipitori. DELAVRANCEA, S. 55. 2. Pînză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pînză; văl. Acolo se țeseau vîlnicele de borangic portocaliu și alb. MACEDONSKI, O. III 110. – Variantă: vîlnec s. n.

vấlnic s. n., pl. vấlnice

vâlnic s. n., pl. vâlnice

vîlnic (-ce), s. n. – Fotă, jupon. Bg. văljanik (Tiktin; Conev 83), din sl. vlŭna „lînă”. În Olt.

VÂLNIC ~ce n. 1) Fotă în formă de fustă despicată în față; specifică portului popular oltenesc. 2) Pânză țărănească subțire. 3) Basma făcută din astfel de pânză. /<bulg vulnjanik

vălnic n. fota, încărcată de alesături (în Oltenia) [Origină necunoscută].

vî́lnic n., pl. e (vsl. *vlŭnikŭ, d. vlŭnĭenŭ, de lînă, vlŭna, lînă; bg. vŭlnĭánik, fota din apoĭ, ca ie d. lat. linea, de in. Cp. și cu vsl. vlŭninŭ, de val, d. vlŭna, val, adică „încrețită”). Olt. Trans. ș. a. Fota din apoĭ (în Trans. și zadie). V. fotă.