VẤLFĂ s. f. v. vâlvă.

VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

VẤLFĂ s. f. v. vâlvă.

VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

VÎ́LFĂ s. f. v. vîlvă.

VÎ́LVĂ, (3) vîlve, s. f. 1. (Adesea în construcție cu verbele «a (se) face», «a (se) sțîrni») Agitație, frămîntare, zarvă. A fost vîlvă mare, căci a ieșit la iveală toată, blestemăția omului. PAS, Z. I 161. Știi tu, fată, ce vîlvă s-a stîrnit după plecarea ta? SADOVEANU, M. C. 151. Mare vîlvă se făcu în împărăție cînd se auzi de moartea împăratului. ISPIRESCU, L. 31. ♦ Renume, faimă. Prestigiul lui Creangă sporind prin activitatea literară... se menținu și vîlva manualelor care trebuie să fi adus autorilor frumoase venituri. CĂLINESCU, I. C. 238. 2. (Învechit) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. [Sinan Pașa] venea cu oaste multă și, cu vîlvă mare. VLAHUȚĂ, la TDRG. Moțoace, vîlva lumii e rîu cu nalte maluri... Faci bine, nu faci bine să te azvîrli în valuri? ALECSANDRI, T. II 109. ♦ Fală, mîndrie, orgoliu. (Atestat în forma vîlfă) Simte mîndrul Cîrjă o mare vîlfă-n sine. ALECSANDRI, P. III 230. Acea vîlfă, acea fală... ce în crudul Catilina văz cu scîrbă. CONACHI, P. 283. 3. (În mitologia populară) Duh, zînă, știmă. Se crede că în acea noapte pe la miez, umblă vîlvele. PAMFILE, CER. 81. Aici erau (fragi)...; dar broaștele au fost mai harnice decît noi, ori jderii, ori poate vîlvele codrilor. SLAVICI, la TDRG. Plecă zîna... că doară omul, că-i numai om și cîte trebșoare nu mai are, dar o zînă? O vîlvă? RETEGANUL, P. V 17. ◊ Vîlva băii = zînă despre care se crede că stăpînește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. Nu-l mai dezmierda, Mărie, că de, acuma una vîlva băii, dînsa să-l dezmierde. DAVIDOGLU, M. 75. 4. (Rar) Vîlvătaie. Foc de trei părți le punea, Vîlva-n ceri se ridica. PĂSCULESCU, L. P. 193. – Variantă: vîlfă s. f.

vấlvă s. f., g.-d. art. vấlvei; (zâne) pl. vấlve

vâlvă s. f., g.-d. art. vâlvei; (zâne) pl. vâlve

VÂLFĂ s. v. mag, vrăjitor.

VÂLVĂ s. 1. v. agitație. 2. v. senzație. 3. (fig.) ecou, răsunet. (~ produsă. de descoperirea făcută.)

VÂLVĂ s. v. alai, faimă, fast, notorietate, pompă, prestigiu, renume, reputație, vază.

VÂLVĂ ~e 1) Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; vâltoare; tumult. 2) Părere publică favorabilă sau defavorabilă despre cineva sau ceva; reputație; faimă. /<sl. vluhvu

vâlfă f. fala v. vâlvă: Vodă de a mea vâlfă m’a desbrăcat AL.

vâlvă f. 1. (Banat) zină rea care locuește în coprinsurile înalte ale atmosferei, pricinuitoare de uragane (și uraganul însuș): Vâlva băii, zina minelor, de aur din munții Ardealului; 2. sgomot, faimă: mare vâlvă se făcu în împărăție, când se auzi de moartea împăratului ISP.; 3. fig. fală, deșertăciune, vâlfă: vâlva trufiilor OD., vâlva lumii e rîu cu ’nalte maluri AL. [Vechiu-rom. vlâhvă, vrăjitor = slav. VLŬHVŬ, mag (de unde ființă magică și, ca atare, ideea generală de «faimă» ce răspândește o asemenea ființă)].

vî́lfă și vî́lhvă, V. vîlvă.

vî́lvă și (vechĭ) vî́lfă și (maĭ vechĭ) vî́lhvă f., pl. e (vsl. vlăhva, vrăjitor, bg. vŭlhva, vrăjitor, hoț, de unde s’a dezvoltat înț. de „geniŭ, spirit, arătare fantastică, faĭmă”). Vechĭ. Mag. Azĭ. Geniŭ, spirit, monstru, arătare, știmă, zînă: vîlva băiĭ (stahia minelor de aur în Ardeal). Fig. Strălucire, pompă: cu mare vîlvă. Glorie, fală (Mold.): acea vîlfă, acea fală (Con. 263), vîlfa despoticească (Con. 281). Renume, deșertăcĭune: vîlva trufiilor. Veste, zvon: așa mergea vîlva. Emoțiune, mișcare: vestea pricinui mare vîlvă. Punct culminant, toĭ: vîlva influențeĭ slavoneștĭ. Vîlvătaĭe: Foc de treĭ părțĭ le punea, Vîlva’n cer se ridica (Păsc. 193).

vîlfă s. v. MAG. VRĂJITOR.

vîlva-pădurii s. v. MAMA-PĂDURII.

vîlvă s. v. ALAI. FAIMĂ. FAST. NOTORIETATE. POMPĂ. PRESTIGIU. RENUME. REPUTAȚIE. VAZĂ.

VÎLVĂ s. 1. agitație, frămîntare, tulburare, zarvă. (Din nimic s-a stîrnit o ~.) 2. senzație, (fam.) furori (pl.), (fig.) zgomot. (Știrea a produs ~.) 3. (fig.) ecou, răsunet. (~ produsă de descoperirea făcută.)

vấlfă, vâlfe, s.f. – (reg.; mag.) 1. Duh, zână, stimă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud, 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: „Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare” (Memoria, 2002: 474). – Din sl. vlŭchva „vrăjitor” (Miklosich, Cihac, cf. DER); din sl. vlŭhvŭ, bg. vlahva (DEX, MDA).

vấlfă, -e, s. f. – (mag.) 1. Duh, zână, știmă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: „Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie, sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare” (Memoria 2002: 474). – Din sl. vluchva „vrăjitor” (Moklosich, Cihac cf. DER); Sl. vluhvu, bg. vlahva (DEX).

vấlvă, (3) vâlve s. f. 1. Agitație, frământare, zarvă produsă de un fapt deosebit. 2. Fig. Fală, mândrie. 3. Făptură fabuloasă în mitologia românească, având înfățișarea unei femei îmbrăcate de obicei în alb (benefică) sau negru (malefică), care umblă la miezul nopții pe coama dealurilor și este considerată duh bun sau nefast; zână, știmă, spirit. ◊ Vâlva apelor = știma apelor. ◊ Vâlva bucatelor = zână care protejează holdele, ocrotindu-i pe țăranii săraci. ◊ Vâlva băilor = duh păzitor al minelor, în special al celor de aur. ◊ Vâlva comorii = duh care păzește comorile. ◊ Vâlva pădurii = muma-pădurii. [Var.: (pop.) vấlfă s.f] – Din sl. vlŭhvŭ, bg. vlăhva.

a face vâlvă expr. a stârni senzație, a atrage atenția lumii întregi.