Dicționare ale limbii române

2 intrări

16 definiții pentru vâjiire

VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.
VÂJIÍ vb. IV v. vâjâi.
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV.] – Vâj + suf. -âi.
VÂJIÍ vb. IV v. vâjâi.
VÎJĂÍ vb. IV v. vîjîi.
VÎJIÍ vb. IV v. vîjîi.
VÎJÎÍ, pers. 3 vijîie și vîjîiește, vb. IV. Intranz. (Și în forma vîjii) 1. (Despre vînt, apă, proiectile sau alte corpuri în mișcare) A produce un zgomot șuierător, prelung, caracteristic (cauzat de aerul pus în mișcare cu forță). Trece vîjîind pe lîngă mine trenul de douăsprezece noaptea. STANCU, D. 320. Boamba neagră școbora cu iuțeală și venea drept spre tunuri, vîjîind. SADOVEANU, O. VI 23. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Dunărea începe să vîjîie mînioasă – e un zbucium și un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. II 115. Vin săgeți de pretutindeni Vîjîind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Incluzînd și ideea de mișcare) Ventilatorul vîjîind nu prididea să absoarbă fumul compact în spirale. C. PETRESCU, C. V. 307. Făt-Frumos vîjiia prin aer așa de iute, încît i se părea că nu fuge, ci cade din înaltul ceriului într-un adînc nevăzut. EMINESCU, N. 23. Paloșu-n vînt vîjiia, De-un zid mare se lovea Și-n derept se întorcea. ALECSANDRI, P. P. 154. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» și arătînd instrumentul acțiunii) Pe aripa vijeliei trecu croncănind aspru, vîjîind din aripi și întunecînd lumina ușii, un stol de corbi. SADOVEANU, O. VIII 176. ♦ (Despre sînge) A zvîcni cu violență în artere (dînd impresia unui zgomot). Simți că-i vîjîie sîngele în urechi și avu nevoie de-o rară stăpînire de nervi ca să poată spune... VLAHUȚĂ, O. A. III 41. ◊ Expr. A-i vîjîi cuiva capul (sau urechile, tîmplele, p. ext. creierul, auzul), se spune cînd cineva are o falsă senzație auditivă de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sîngelui în cazuri de boală sau de enervare. (Cu precizarea, cauzei exterioare care provoacă senzația) Îmi vîjiie creierul de ciocănituri. CARAGIALE, O. VII 160. (Rar) A-i vîjîi cuiva ceva prin cap = a-i trece cuiva o idee rapidă prin minte. Îmi vîjîie fel defel de presupusuri prin cap. ALECSANDRI, T. 206. Ne-a vîjîit prin cap bănuiala. I. IONESCU, P. 535. 2. (Despre foc sau lucruri care ard) A țiui, a dudui. Focul vîjîie și huiește. ȘEZ. I 19. Un lemn din foc vîjîie. ib. nr 149. 3. (Despre albine și alte insecte) A bîzîi, a zumzăi. (Atestat în forma vîjăi) Nu vedeai tu crăngi, nu frunză, ci numai flori mîndre ca rujile cele de rusalii, cari miroseau și numai vîjăiau albinele în ele. RETEGANUL, P. IV 69. – Variante: vîjii, vîjăí vb. IV
vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie
vâjâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. vâjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; ger. vâjâínd; part. vâjâít
VÂJÂÍ vb. 1. v. șuiera. 2. v. piui.
VÂJÂÍ vb. v. bâzâi, dudui, vui, zbârnâi, zâzâi, zumzăi.
A VÂJÂÍ pers. 3 vâjâie intranz. 1) (despre vânt, apă, obiecte în zbor etc.) A produce un zgomot șuierător și continuu; a urla; a vui. 2) (despre sânge) A pulsa cu putere. ◊ A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile) a avea senzația unui zgomot șuierător și continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producând un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung și vibrant; a bâzâi. /Onomat.
vâjăì v. 1. a urla, vorbind de vânt: vâjăind ca vijelia EM.; 2. a șuiera: mii de bombe vâjăiau AL.; 3. Banat, a bâzâi (de albine). [V. văj!].
vî́jîĭ, a v. intr. (d. vîj. V. fîșîĭ). fac vîj: vîjîĭa vîntu pintre ramurĭ, pintre frînghiile corăbiiĭ, vîjîĭaŭ gloanțele și boambele. Curg în abundanță (Munt.): curge vîjîind. A-țĭ vîjîi urechile, a auzi huĭete fără cauză externă, cum se întîmplă la vre-o boală.
vîjîi vb. v. BÎZÎI. DUDUI. VUI. ZBÎRNÎI. ZÎZÎI. ZUMZĂI.
VÎJÎI vb. 1. a fluiera, a șuiera, a vui, (rar) a zbîrnîi, (Transilv.) a șovăi. (Vîntul ~ prin hornuri.) 2. a piui, a șuiera, a țiui, (reg.) a țistui. (Glonțul i-a ~ pe la ureche.)

Vâjiire dex online | sinonim

Vâjiire definitie

Intrare: vâjâi
vâjăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a intranzitiv unipersonal
vâjii conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb intranzitiv unipersonal
vâjâi 2 3 -ește unipersonal intranzitiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
vâjâi 1 3 -e unipersonal intranzitiv conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
Intrare: vâjiire
vâjiire infinitiv lung