VÂJÂIÁLĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit1. [Pr.: -jă-ia-. – Var.: (reg.) vâjiálă s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

VÂJIÁLĂ s. f. v. vâjâială.

VÂJÂIÁLĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit1. [Pr.: -jâ-ia-. – Var.: (reg.) vâjiálă s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

VÂJIÁLĂ s. f. v. vâjâială.

VÎJIÁLĂ s. f. v. vîjîială.

VÎJÎIÁLĂ, vîjiieli, s. f. (Și în forma vîjială) Vîjîit, vîjîitură. Nu puteam înțelege nimic de vîjiala havuzului din lac. CARAGIALE, O. I 279. – Variantă: vîjiálă s. f.

vâjâiálă s. f., g.-d. art. vâjâiélii; pl. vâjâiéli

vâjâiálă s. f., g.-d. art. vâjâiélii; pl. vâjâiéli

VÂJÂIÁLĂ s. v. șuierare.

vîjîĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a vîjîi, sunet vîjîit, vîjîitură.

VÎJÎIALĂ s. șuier, șuierare, șuierat, șuierătură, vîjîire, vîjîit, vijîitură, vuiet. (~ vîntului.)

a fi plecat la vâjâială expr. (intl.) 1. a ieși la plimbare. 2. a umbla după femei, a ieși la agățat. 3. a chefui, a petrece. 4. a ieși la furat.

în vâjâială expr. 1. în goană, în grabă. 2. la beție, la petrecere. 3. la plimbare; în călătorie de plăcere.

vâjâială, vâjâieli s. f. v. vâj.