VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

VÂJIITÓR, -OÁRE adj. v. vâjâitor.

VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oáre adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

VÂJIITÓR, -OÁRE adj. v. vâjâitor.

VÎJEITÓR, -OÁRE adj. v. vîjîitor.

VÎJIITÓR, -OÁRE adj. v. vîjîitor.

VÎJÎIETÓR, -OÁRE adj. V. vîjîitor.

VÎJÎITÓR, -OÁRE, vîjîitori, -oare, adj. (Și în forma vîjiitor) Care vîjîie. Corbii luptă greu cu vîntul cumplit, vîjîitor. ALECSANDRI, T. II 390. ♦ Care vibrează de vîjîituri, în care vîjîie ceva. (Atestat în forma vîjeitor) Răsuflarea ei era scurtată, urechile vîjeitoare. MACEDONSKI, O. III 19. – Variante: vîjiitór, -oáre, vîjeitór, -oáre, vîjîietór, -oáre adj.

VÂJEIETOÁRE s. f. v. vâjâitoare.

vâjâitoáre (-jâ-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitórii; pl. vâjâitóri

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitoáre s. f., g.-d. art. vâjâitórii; pl. vâjâitóri

vâjâitór adj. m., pl. vâjâitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

VÂJÂITOÁRE s. v. zbârnâitoare.

VÂJÂITÓR adj. 1. șuierător. (Un vânt ~.) 2. v. țiuitor.

VÂJÂITOÁRE ~óri f. Fâșie de hârtie aplicată în partea de sus a zmeului de hârtie, care vâjâie când acesta se ridică; zbârnâitoare. /a vâjâi + suf. ~toare

VÂJÂITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care vâjâie; cu proprietatea de a vâjâi/ [Sil. -jâ-i-] /a vâjâi + suf. ~tor

VÎJÎITOARE s. zbîrnîitoare, (pop.) pîrîitoare, (prin Ban.) zvîrnaică. (~ la zmeul de hîrtie.)

VÎJÎITOR adj. 1. șuierător. (Un vînt ~.) 2. piuitor, șuierător, țiuitor. (Zgomot ~.)