UȘURÉL1 adv. Diminutiv al lui ușor1. 1. v. ușor (1). Vîntul stîrnise herghelia de nori Și iarba foșnea ușurel, uneori. DEȘLIU, G. 41. Din cînd în cînd cîte o mierlă trece drumul dintr-un tufiș în altul, fîlfîind ușurel, la fața pămîntului. SADOVEANU, O. VII 216. Vîntul abia adia și clătina ușurel frunzele. ISPIRESCU, L. 292. 2. v. ușor (3). Vorbea ușurel, ca de ceva neînsemnat. DUMITRIU, P. F. 51. 3. v. ușor (4). Adevărat, n-are de unde să știe... zice femeia stăpînindu-se și închizînd ușurel din pleoape. SADOVEANU, O. VIII 187.