UZUFRUCTUÁR, -Ă, uzufructuari, -e, s. m. și f. Persoană care deține dreptul de uzufruct asupra unui bun. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. usufructuarius. Cf. fr. usufruitier.

UZUFRUCTUÁR, -Ă, uzufructuari, -e, s. m. și f. Persoană care deține dreptul de uzufruct asupra unui bun. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. usufructuarius. Cf. fr. usufruitier.

UZUFRUCTUÁR, uzufructuari, s. m. Persoană (sau instituție) care are uzufructul unui bun. [Țăranii] sînt uzufructuari pe anume cîtimi de pămînt. KOGĂLNICEANU, S. A. 136. – Pronunțat: -tu-ar.

uzufructuár (-zu-fruc-tu-ar) s. m., pl. uzufructuári

uzufructuár s. m. (sil. -fruc-tu-ar), pl. uzufructuári

UZUFRUCTUÁR, -Ă s.m. și f. Deținător al unui drept de uzufruct (asupra unui lucru). [Pron. -tu-ar. / cf. lat. usufructuarius, fr. usufructuaire].

UZUFRUCTUÁR, -Ă s. m. f. deținător al unui drept de uzufruct. (< lat. usufructuarius, după fr. usufruitier)

UZUFRUCTUÁR ~i m. Persoană care beneficiază de dreptul de uzufruct. [Sil. -tu-ar] /<lat. usufructuarius

uzufructuar a. care dă numai folosința nu și proprietatea. ║ m. cel ce are un uzufruct.

*uzufructuár, -ă adj. (lat. usufructuarius). Jur. Care dă numaĭ folosința, nu și proprietatea. S. m. și f. Cel ce are uzufructu.