UZUÁL, -Ă, uzuali, -e, adj. întrebuințat, folosit în mod obișnuit. ♦ Frecvent, de mare uz. [Pr.: -zu-al] – Din fr. usuel, lat. usualis.

UZUÁL, -Ă, uzuali, -e, adj. Întrebuințat, folosit în mod obișnuit. ♦ Frecvent, de mare uz. [Pr.: -zu-al] – Din fr. usuel, lat. usualis.

UZUÁL, -Ă, uzuali, -e, adj. Care se folosește în mod obișnuit, care este curent; p. ext. obișnuit. De aceea îl vom analiza [textul] cu de-amăruntul, vom găsi într-însul... cîțiva termeni uzuali. ODOBESCU, S. I 214. ♦ Care se folosește în mod frecvent; de mare uz. Pronumele sînt cuvinte dintre cele mai uzuale, de aceea și păstrează în toate limbile o flexiune arhaică. GRAUR, F. L. 173. – Pronunțat: -zu-al.

uzuál (-zu-al) adj. m., pl. uzuáli; f. uzuálă, pl. uzuále

uzuál adj. m. (sil. -zu-al), pl. uzuáli; f. sg. uzuálă, pl. uzuále

UZUÁL adj. 1. v. cunoscut. 2. v. obișnuit. 3. clasic, curent, frecvent, obișnuit, tradițional. (Un procedeu tehnic ~.)

UZUÁL, -Ă adj. Care se folosește obișnuit, în mod curent. ♦ Care este în uz; frecvent. [Pron. -zu-al. / cf. fr. usuel, it. usuale, lat. usualis < usus – uz].

UZUÁL, -Ă adj. folosit în mod curent. ◊ frecvent, obișnuit. (< fr. usiuel, lat. usualis)

UZUÁL ~ă (~i, ~e) Care are o largă întrebuințare; de uz curent. Utilaj ~. Expresie ~ă. [Sil. -zu-al] /<fr. usual, lat. usualis

uzual a. de care cineva se servă obișnuit: termeni uzuali.

*uzuál, -ă adj. (lat. usualis). Pentru întrebuințarea de toate zilele, obișnuit, curent: obĭecte, cuvinte uzuale. Adv. În mod uzual.

UZUAL adj. 1. cunoscut, frecvent, obișnuit, răspîndit. (Un obicei ~.) 2. curent, frecvent, obișnuit. (Expresie ~.) 3. clasic, curent, frecvent, obișnuit, tradițional. (Un procedeu tehnic ~.)

UZUÁL, -Ă adj. (cf. fr. usuel, it. usuale, lat. usualis < usus – uz): în sintagmele cuvânt uzual și limbă uzuală (v.).