uzanță definitie

10 definiții pentru uzanță

UZÁNȚĂ, uzanțe, s. f. Practică uzuală; regulă, obicei statornicit. – Din fr. usance, it. usanza.
UZÁNȚĂ, uzanțe, s. f. Practică uzuală; regulă, obicei statornicit. – Din fr. usance, it. usanza.
UZÁNȚĂ, uzanțe, s. f. Practică uzuală, regulă; obicei statornicit. Auzim necontenit vorbindu-se de guvernul constituțional, de formele și uzanțele regimului parlamentar. KOGĂLNICEANU, S. A. 132.
uzánță s. f., g.-d. art. uzánței; pl. uzánțe
uzánță s. f., g.-d. art. uzánței; pl. uzánțe
UZÁNȚĂ s. 1. v. datină. 2. v. cutumă. 3. obicei, regulă, rânduială, tipic, uz, (înv.) șart. (Care e ~ în aceste împrejurări?) 4. v. conveniență.
UZÁNȚĂ s.f. 1. Mod, fel de a proceda, de a lucra, propriu pentru un anumit lucru sau pentru o anumită activitate. 2. Obicei, datină, uz, cutumă. [Cf. fr. usance, it. usanza].
UZÁNȚĂ, uzánțe, s. f. 1. Mod de a proceda, de a lucra propriu pentru un anumit lucru, pentru o anumită activitate. 2. Obicei, datină, cutumă; uzaj (2). 3. (Jur.) Uzanțe diplomatice = totalitatea practicilor în relațiile diplomatice dintre state. (din fr. usance, it. usanza)
UZÁNȚĂ ~e f. Obicei statornicit de mult timp; practică uzuală; conveniență; convenție. /<fr. usance, it. usanza
UZANȚĂ s. 1. datină, fel, obicei, rînduială, tradiție, uz, (înv. și pop.) rînd, (pop.) dată, lege, (înv. și reg.) pomană, (reg.) orîndă, (Transilv.) sucă, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravilă, predanie, șart, tocmeală, (turcism înv.) adet. (Așa-i ~ din bătrîni.) 2. (JUR.) consuetudine, cutumă, datină, obicei, tradiție, uz. (Practică consacrată prin ~.) 3. obicei, regulă, rînduială, tipic, uz, (înv.) șart. (Care e ~ în aceste împrejurări?) 4. conveniență. (Trebuie să se supună ~elor.)

uzanță dex

Intrare: uzanță
uzanță substantiv feminin