uvertură definitie

12 definiții pentru uvertură

UVERTÚRĂ, uverturi, s. f. Compoziție muzicală pentru orchestră, concepută ca introducere la o operă, la un oratoriu, la o suită instrumentală etc. sau ca o lucrare independentă (alcătuită din trei părți). – Din fr. ouverture.
UVERTÚRĂ, uverturi, s. f. Compoziție muzicală pentru orchestră, concepută ca introducere la o operă, la un oratoriu, la o suită instrumentală etc. sau ca o lucrare independentă (alcătuită din trei părți). – Din fr. ouverture.
UVERTÚRĂ, uverturi, s. f. Compoziție muzicală pentru orchestră, concepută ca lucrare independentă sau ca introducere la o operă (operetă, balet). Ghici ce cîntă muzica pe cînd scriu?... Uvertura... Wilhelm Tell. CARAGIALE, O. VII 3. Mehul a dat patriei sale în uvertura operei Junele Henric... o încîntătoare simfonie vînătorească. ODOBESCU, S. III 95.
uvertúră s. f., g.-d. art. uvertúrii; pl. uvertúri
uvertúră s. f., g.-d. art. uvertúrii; pl. uvertúri
UVERTÚRĂ s.f. Compoziție muzicală orchestrală compusă de obicei ca introducere la o operă, la un balet. ♦ Piesă orchestrală de concert, alcătuită dintr-o singură parte, având la bază un program, și care nu are legătură cu vreun spectacol. ♦ Piesă instrumentală constituind partea introductivă a suitelor preclasice. [< fr. ouverture, cf. germ. Ouvertüre].
UVERTÚRĂ s. f. ♦ Piesă orchestrală de concert de sine stătătoare, dintr-o singură parte și având la bază un program.
uvertúră (-ri), s. f. – Compoziție muzicală de introduce a unei opere, oratoriu etc. Fr. ouverture.
UVERTÚRĂ ~i f. Piesă orchestrală care precedă o lucrare muzicală de mari proporții (destinată să introducă spectatorul în atmosfera operei ce urmează) sau care constituie o lucrare independentă. /<fr. ouverture
uvertură f. Muz. simfonie cu care se începe o operă.
*uvertúră f., pl. ĭ (fr. ouverture, deschizătură). Muz. Preludiŭ de operă: uvertura „Muteĭ de la Porticĭ” de Auber, ale căreĭ cuvinte îs scrise de Scribe și Germain Delavigne, e celebră (1828).
uvertură (< fr. ouverture, „deschidere”), piesă orchestrală cu formă fixă (lied*, sonată*, temă cu variațiuni*) sau liberă (preludiu*), cu funcție de introducere tonală, tematică și de atmosferă pentru o lucrare scenică (operă*, oratoriu*, cantată*, balet*). ▪ Practica precedării unei compoziții instr. sau orch. (fugă*, suită*) de o piesă introductivă care să fixeze cadrul tonal – intitulată sinfonia*, toccata*, sonata* – datează din sec. 16-17; o astfel de piesă este integrată structurii operei încă din perioada de formare a genului (Monteverdi: Toccata la opera Orfeu și Sinfonia la Încoronarea Popeii) și devine indispensabilă în teatrul muzical al barocului*. Sonatele introductive din opera venețiană (Cavalli, Cesti) sunt alcătuite dintr-o scurtă secțiune lentă în metru* binar* urmată de o secțiune rapidă în metru ternar*, sau chiar dintr-un ciclu de 3-4 piese. ♦ Denumirea propriu-zisă de u. este acordată introducerii instr. a baletului de curte francez (ballet de cour), fiind adoptată ulterior în operă. Structura lent-repede utilizată în aceste lucrări este amplificată de Lully, care cristalizează tipul de u. franceză prin readucerea unei mișcări lente în final. În același timp (sec. 17), u. operei napolitane (intitulată încă sinfonia) se constituie pe tiparul sonatei da chiesa, cu utilizarea unui număr mai mare de instr., opoziția tutti*-solo* (provenită din concerto grosso*) și eliminarea uneia din cele patru piese componente ale ciclului (I, 2). A. Scarlatti impune succesiunea allegro-lento-allegro care se afirmă în sec. următor în detrimentul u. fr., prin adaptarea la forma de sonată. Principiile reformatoare introduse în genul dramatic de Gluck, la sfârșitul sec. 18, afectează și statutul u., care dobândește funcția de introducere tematică în muzica operei. Astfel de u. sunt scrise de Mozart (Don Juan, Flautul fermecat), Beethoven (Leonora I, II, III), Weber (Freischütz, Oberon). Compozitorii clasici – Mozart și, în special, Beethoven – cultivă intens u. în formă de sonată*. Tendința u. romantice de a deveni o piesă orch., uneori independentă și cu un caracter de virtuozitate*, determină compozitori ca Wagner (Tristan și Isolda, Lohengrin, Parsifal), Ceaikovski (Dama de pică) să o substituie printr-un preludiu (2) – secțiune introductivă care expune într-o formă liberă materialul tematic al lucrării și elimină cezura care delimita u. de debutul primului act. Muzica spectacolelor de operetă (Offenbach, Kalman, Suppé) este deseori precedată de u. de tip potpuriu*. În sec. 19-20, practicându-se interpretarea u. independent de genurile dramatic sau coregrafic, sunt compuse și u. de concert, lucrări orch. cu titlu programatic*, de proporții mai reduse față de acelea ale poemului simfonic* (Brahms, U. academică; Ceaikovski, U. Anul 1812; Enescu, U. de concert pe teme în caracter popular românesc; P. Bentoiu, U. de concert).

uvertură dex

Intrare: uvertură
uvertură substantiv feminin