utilitate definitie

14 definiții pentru utilitate

UTILITÁTE, utilități, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este util sau utilizabil. ♦ (Ec. pol.) Capacitatea unui bun material sau serviciu de a satisface o necesitate prin folosirea în procesul de producție sau în consumul personal. ♦ Folos, serviciu pe care îl (poate) aduce cineva sau ceva. 2. (La pl.) Servicii (energie electrică și termică, canalizare, apă și gaze, telefon) de care beneficiază o unitate economică, de obicei productivă. – Din fr. utilité, lat. utilitas, -atis.
UTILITÁTE, utilități, s. f. Însușirea a ceea ce este util sau utilizabil. ♦ Folos, serviciu pe care îl (poate) aduce cineva sau ceva. – Din fr. utilité, lat. utilitas, -atis.
UTILITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este util; calitatea de a fi util; folos. Din această cercetare... se va desface importanța sa ca istoriograf și utilitatea sa ca izvor. IORGA, L. II 550.
utilitáte s. f., g.-d. art. utilitắții; (dotări) pl. utilitắți
utilitáte s. f., g.-d. art. utilității; (foloase) pl. utilități
UTILITÁTE s. folos, necesitate, trebuință, (pop.) priință, (înv.) polză. (De mare ~.)
Utilitate ≠ inutilitate
UTILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este util sau utilizabil. ♦ Folos, serviciu pe care îl (poate) aduce cineva sau ceva. [Cf. fr. utilité, lat. utilitas].
UTILITÁTE s. f. însușirea a ceea ce este util(izabil). ◊ folos, serviciu pe care îl (poate) aduce cineva sau ceva. (< fr. utilité, lat. utilitas)
UTILITÁTE f. Caracter util. /<fr. utilité, lat. utilitas, ~atis
utilitate f. folos.
*utilitáte f. (lat. utílitas, -átis). Calitatea de a fi util, folos: lucru de mare utilitate.
UTILITATE s. folos, necesitate, trebuință, (pop.) priință, (înv.) polză. (De mare ~.)
UTILITATE. Subst. Utilitate; utilizare, folosire, întrebuințare, uz, uzaj, valorificare, valorificație, fructificare. Aplicabilitate, aplicare, aplicație. Eficiență, eficacitate, spor, randament, productivitate. Cîștig, avantaj, beneficiu, folos, folosință (înv.). Importanță, însemnătate, valoare, preț. Utilitarism. Pragmatism. Utilitarist. Pragmatist. Adj. Util, practic, uzual, folositor, de folos, necesar, de primă necesitate, indispensabil, trebuincios, de trebuință, trebuitor. Utilizabil, aplicabil, practicabil. Eficient, eficace, sporitor (rar), spornic, productiv; fertil, fecund, rodnic (fig.). Avantajos, convenabil, rentabil, lucrativ, profitabil. Însemnat, însemnător (înv.), important, valoros, de preț. Utilitar. Utilitarist. Pragmatic. Vb. A fi util (folositor etc.). A utiliza, a folosi, a întrebuința, a aplica, a face uz de.... A se folosi, a se întrebuința, a fi de folos, a servi, a sluji. A fi eficient (eficace, fertil etc.). A fi avantajos (rentabil etc.). V. acumulare, cîștig, importanță, necesitate, preț.

utilitate dex

Intrare: utilitate
utilitate substantiv feminin