UT s. m. (Înv.) Denumire a notei do. – Din germ. Ut, fr. ut.

UT s. m. invar. Vechea denumire a notei do. – Din germ. Ut, fr. ut.

UT s. m. invar. Numire veche a notei do. Simfonie în ut major.

ut (înv.) s. m., pl. ut

ut s. m. invar.

UT s. v. do.

*ut m. Muz. Do. V. do.

ut s. v. DO.

ut, în solmizația* medievală, prima silabă a hexacordului* (în sensul lui c*, f* sau g*); în lb. fr. denumirea notei do* din celelalte limbi romanice (corespunzător cu c* din limbile germanice).

UȚ(A) 1. Uț (Moț); -Uțu și Uța (Ard); Uță al Ilincăi olt. (Sd XXII; I Bot 12); 2. Uțescu. Numele poate proveni, ca scurtare, din diverse nume terminate în -uț(ă): Răduț, Stătuț, Vlăduț, Mariuța etc. V. Radu III 6, IV 7 etc.