USTURĂTÚRĂ, usturături, s. f. Usturime. – Ustura + suf. -ătură.

USTURĂTÚRĂ, usturături, s. f. Usturime. – Ustura + suf. -ătură.

USTURĂTURĂ, usturături, s. f. Usturime. Dar eu de scărmănătură Și de mult-usturătură Nu mă mai gîndii la gură. MARIAN, S. 102.

usturătúră s. f., g.-d. art. usturătúrii; pl. usturătúri

usturătúră s. f., g.-d. art. usturătúrii; pl. usturătúri

USTURĂTÚRĂ s. v. usturime.

USTURĂTÚRĂ ~i f. 1) Durere usturătoare. 2) Porțiune a corpului unde se simte senzația de usturime. 3) v. USTURIME. /a ustura + suf. ~ătură

USTURĂTURĂ s. usturime. (~ urzicii.)