USTURĂTÓR, -OÁRE, usturători, -oare, adj. Care ustură, care produce usturime. ♦ Fig. Care provoacă o durere sufletească, o jignire; tăios, caustic, incisiv. – Ustura + suf. -ător.

USTURĂTÓR, -OÁRE, usturători, -oare, adj. Care ustură, care produce usturime. ♦ Fig. Care provoacă o durere sufletească, o jignire; tăios, caustic, incisiv. – Ustura + suf. -ător.

USTURĂTÓR, -OÁRE, usturători, -oare, adj. Care produce usturime, care ustură. [Era] mai bucuros de o rană usturătoare decît de copilăriile și de slăbiciunile reveriei. GALACTION, O. I 197. ◊ Fig. Acuma însă toate parcă erau strînse în cleștele fierbinte ale unei păreri de rău usturătoare. REBREANU, P. S. 164. ♦ Fig. Caustic, tăios, incisiv. Adevărurile usturătoare pe care le azvîrlea poetul în fața dușmanilor poporului au făcut ca aceștia să devină și dușmanii săi. BENIUC, P. 29. ◊ (Adverbial) La vorbele și cîrtirile celorlalte neveste de slujbași ai curții, începu a răspunde atît de subțire, usturător și pătimaș, încît toate amuțiră. SADOVEANU, O. VIII 223.

usturătór adj. m., pl. usturătóri; f. sg. și pl. usturătoáre

usturătór adj. m., pl. usturătóri; f. sg. și pl. usturătoáre

USTURĂTÓR adj. 1. v. picant. 2. v. urticant.

USTURĂTÓR adj. v. batjocoritor, epigramatic, exagerat, excesiv, exorbitant, mare, ridicat, sarcastic, satiric, scump.

USTURĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care ustură; care provoacă (multă) usturime; urzicător. 2) fig. Care conține aluzii răutăcioase; caustic; urzicător; mușcător; înțepător; pișcător; corosiv. /a ustura + suf. ~ător

usturător adj. v. BATJOCORITOR. EPIGRAMATIC. EXAGERAT. EXCESIV. EXORBITANT. MARE. RIDICAT. SARCASTIC. SATIRIC. SCUMP.

USTURĂTOR adj. 1. iute, înțepător, picant, piperat, pișcător. (Gust ~ al unei mîncări.) 2. urticant, urzicător. (Plante ~.)