urzicare definitie

21 definiții pentru urzicare

URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.
URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei. – V. urzica.
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o bășicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.
URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei. – V. urzica.
URZICÁ, urzíc, vb. I. Tranz. 1. (Despre urzici, p. ext. despre alte plante) A produce prin atingere o usturime dureroasă (și o bășicare a pielii). Urzica... urzică împrejuru-i pe cîți îi atinse. PANN, la TDRG. ◊ Intranz. Fig. Începuse să bată un vîntuleț care cam urzica. La TDRG. ♦ (Despre persoane) A atinge cu o urzică sau, p. ext., cu altă plantă, producînd o usturime dureroasă (și o bășicare a pielii). Prind a o urzica pe mîni. MARIAN, NA. 270. ♦ Refl. A-și bășica pielea (prin atingerea de urzici). S-a urzicat la picioare. 2. Fig. A înțepa, a pișca cu vorba, a batjocori, a satiriza. Nu-i rostesc mîrșavul nume... Nici nu scriu aceste versuri ca să-l bat ori să-l urzic. MACEDONSKI, O. I 9. Satira... urzicînd pe cei demni de rîs și de reprobațiune... are o origină foarte veche. ODOBESCU, S. I 32.
URZICÁR1, urzicare, s. n. (Regional) Pînză care se pune pe fața și pe trupul mortului. În Munții Apuseni ai Transilvaniei, trupul mortului se acopere asemenea cu o pînză albă țesută în casă, care se numește urzicar. MARIAN, Î. 247.
URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei; fig. critică usturătoare, satirizare. Critici și urzicări la adresa oamenilor însemnați. ODOBESCU, S. I 41.
URZICÁR1, urzicare, s. n. 1. (Rar) Loc pe care cresc multe urzici. 2. (Reg.) Pânză cu care se acoperă fața și trupul mortului. – Din urzică + suf. -ar.
urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicáre s. f., g.-d. art. urzicắrii; pl. urzicắri
urzicá vb., ind. prez. 1 sg. urzíc, 3 sg. și pl. urzícă
urzicáre s. f., g.-d. art. urzicării; pl. urzicări
URZICÁ vb. v. bășica.
URZICÁ vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.
A URZICÁ urzíc tranz. 1) (despre plante urzicătoare sau alți factori de acest gen) A supune unei senzații de usturime (în urma atingerii de piele). 2) (despre persoane) A atinge cu o urzică (sau cu altă plantă urzicătoare), producând usturime. 3) fig. (persoane) A înțepa cu vorba; a ataca cu vorbe usturătoare. /Din urzică
A SE URZICÁ mă urzíc intranz. A simți usturime la atingerea cu urzicile. /Din urzică
urzíc, a v. tr. (d. urzică). Înțep cu urzicĭ: nu umblațĭ cu picĭoarele goale, că vă urzicațĭ! Fig. Împung cu vorba: vorba ceĭa îl urzicase răŭ.
urzica vb. v. IRONIZA. PERSIFLA. ZEFLEMISI.
URZICA vb. a. (se) bășica, (pop.) a (se) piersica, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) coși. (S-a ~ pe mînă.)
urzicar s. v. BASTARD. COPIL DIN FLORI. FLUTURE-ROȘU.
URZICAR s. (ORNIT.; Saxicola rubetra) mărăcinar.

urzicare dex

Intrare: urzica
urzica verb grupa I conjugarea I
Intrare: urzicare
urzicare substantiv feminin
Intrare: urzicar (s.n.)
urzicar 1 s.n. substantiv neutru