Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

34 defini╚Ťii pentru uruire

HULU├Ź vb. IV v. hurui.
HURU├Ź, pers. 3 h├║ruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude c├ónd umbl─â o c─âru╚Ť─â, c├ónd se rostogole╚Öte un butoi sau c├ónd cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se d─âr├óma, a se surpa, a se n─ârui. [Var.: hulu├ş, uru├ş vb. IV] ÔÇô Forma╚Ťie onomatopeic─â.
URLU├Ź, urluiesc, vb. IV. Tranz. A m─âcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluial─â. [Var.: urui vb. IV] ÔÇô Din magh. ├Âr├Âlni.
URU├Ź1 vb. IV v. hurui.
URU├Ź2 vb. IV v. urlui.
HULU├Ź, pers. 3 h├║luie, vb. IV. V. hurui.
HURU├Ź, pers. 3 h├║ruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude c├ónd umbl─â o c─âru╚Ť─â, c├ónd se rostogole╚Öte un butoi sau c├ónd cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se d─âr├óma, a se surpa, a se n─ârui. [Var.: hulu├ş, uru├ş vb. IV] ÔÇô Forma╚Ťie onomatopeic─â.
URLU├Ź, urluiesc, vb. IV. Tranz. A m─âcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluial─â. [Var.: uru├ş vb. IV] ÔÇô Din magh. ├Âr├Âlni.
URU├Ź1 vb. IV v. hurui.
URU├Ź2 vb. IV v. urlui.
HULU├Ź vb. IV v. hurui.
HURU├Ź, pers. 3 h├║ruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela ce se aude c├«nd umbl─â o c─âru╚Ť─â, c├«nd se rostogole╚Öte un butoi sau c├«nd cad mai multe obiecte tari unul peste altul dintr-o dat─â; a durui. Prin pod ╚Öoarecii huruiau: d─âduse de nuci. SADOVEANU, P. 105. Camionul a ├«nceput s─â huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92. Pe afar─â mai huruia c├«nd ╚Öi c├«nd c├«te-o tr─âsur─â. SANDU-ALDEA, D. N. 252. 2. Refl. (Transilv.) A se d─âr├«ma, a se n─ârui, a se surpa. O cas─â care era s─â s─â huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54. ÔÇô Variante: (2) hulu├ş (SLAVICI, N. I 55), (1) uru├ş (IOSIF, P. 37, CO╚śBUC, P. I 102) vb. IV.
URLU├Ź1, urluiesc, vb. IV. Tranz. A m─âcina porumbul, orzul, ov─âzul etc. zdrobindu-le pentru a face urluial─â. ÔÇô Variant─â: uru├ş vb. IV.
URLU├Ź2, urluiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre cl─âdiri, terenuri) A se pr─âbu╚Öi, a se surpa; a urla2. S-a urluit podul.
URU├Ź1 vb. IV v. hurui.
URU├Ź2 vb. IV v. urlui1.
huru├ş (a ~) vb., ind. prez. 3 h├║ruie, imperf. 3 sg. hurui├í; conj. prez. 3 s─â h├║ruie
urlu├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. urlui├ęsc, imperf. 3 sg. urlui├í; conj. prez. 3 s─â urlui├ísc─â
huru├ş vb., ind. ╚Öi conj. prez. 3 sg. h├║ruie, imperf. 3 sg. hurui├í
urlu├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. urlui├ęsc, imperf. 3 sg. urlui├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. urlui├ísc─â
HURU├Ź vb. 1. a dur─âi, a durui, a hodorogi, (rar) a turui, (pop.) a tr─ânc─âni, (reg.) a hurdui, a tronc─âni, (prin Ban.) a tr─âsc─âri. (C─âru╚Ťa ~ pe strada pietruit─â.) 2. a cl─âtina, a h├ó╚Ť├ói, a h├ó╚Ť├óna, a hodorogi, a hurduca, a hurduc─âi, a scutura, a zdronc─âni, a zdruncina, a zg├ól╚Ť├ói, a zgudui, (reg.) a b─âl─âb─âni, (Mold.) a dr├óg├ói, (Ban.) a zducni. (C─âru╚Ťa l-a ~ zdrav─ân.)
HURU├Ź vb. v. d─âr─âp─âna, d─âr├óma, n─ârui, pr─âbu╚Öi, pr─âv─âli, risipi, surpa.
urlu├ş (-u├ęsc, -├şt), vb. ÔÇô A m─âcina mare, a sf─âr├«ma. ÔÇô Var. hurlui. Mag. ├Âr├Âlni (Tiktin; G├íldi, Dict., 98). ÔÇô Der. urluial─â (var. hurluial─â), s. f. (porumb sau cereale m─âcinate grosier, pentru vite).
A HURU├Ź pers. 3 h├║ruie intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare etc. ├«n mi╚Öcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a durui. 2) (despre porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei; a gurui. /Onomat.
A URLU├Ź ~i├ęsc tranz. (cereale) A m─âcina pentru urluial─â; a preface ├«n urluial─â. /<ung. ├Âr├Âlni
hulu├ş, pers. 3 sg. hului├ę╚Öte, vb. IV refl. (reg.) a se d─âr├óma, a se n─ârui.
huru├Č v. a scoate un sunet ╚Öuier─âtor, a face sgomot din c─âdere sau din sguduire. [Onomatopee].
urlu├Č v. a m─âcina gros. [Ung. ├ľRL├ľNI, a m─âcina].
h├║ru─ş, a -├ş v. intr. (imit. V. h├«r├«─ş). Se zice despre hu─şetu pe care-l fac tr─âsurile, trenu, tunurile or─ş alte lucrur─ş grele c├«nd merg sa┼ş se pr─âbu╚Öesc. ÔÇô Rar -─şesc.
urlu─ş├ęsc v. tr. (ung. ├Ârleni, a m─âcina). Macin gros, prefac ├«n sf─ârm─âtur─ş: a urlui orzu. ÔÇô ╚śi uru─şesc. ╚śi hurl-?
uru─ş├ęsc, V. urlu─şesc.
hurui vb. v. D─éR─éP─éNA. D─éR├ÄMA. N─éRUI. PR─éBU╚śI. PR─éV─éLI. RISIPI. SURPA.
HURUI vb. 1. a dur─âi, a durui, a hodorogi, (rar) a turui, (pop.) a tr─ânc─âni, (reg.) a hurdui, a tronc─âni, (prin Ban.) a tr─âsc─âri. (C─âru╚Ťa ~ pe strada pietruit─â.) 2. a cl─âtina, a h├«╚Ť├«i, a h├«╚Ť├«na, a hodorogi, a hurduca, a hurduc─âi, a scutura, a zdronc─âni, a zdruncina, a zg├«l╚Ť├«i, a zgudui, (reg.) a b─âl─âb─âni, (Mold.) a dr├«g├«i, (Ban.) a zducni. (C─âru╚Ťa l-a ~ zdrav─ân.)
huru├ş, vb. intranz. ÔÇô A face zgomot (ref. la c─âru╚Ťe). ÔÇô Onomatopee (╚ś─âineanu, DEX, MDA).

Uruire dex online | sinonim

Uruire definitie

Intrare: hurui
hurui conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb unipersonal
hului 1 3 -e unipersonal conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
hului 2 3 -ește unipersonal conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
urui 3 uruie conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb unipersonal
Intrare: uruire
uruire infinitiv lung
Intrare: urlui (m─âcina)
urlui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
urui 1 uruiesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a