uruioc definitie

15 definiții pentru uruioc

URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, sb. urivak.
URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, scr. urivak.
URIÓC s. n. v. uruioc.
URUIÓC, uruioace, s. n. (Popular) Partea urzelii de la capătul pînzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă cînd se scoate pînza din război. Ața de tăiet mămăliga se face din uruioc. ȘEZ. VIII 90. – Variantă: urióc (SEVASTOS, N. 315) s. n.
uruióc (pop.) s. n., pl. uruioáce
uruióc s. n., pl. uruioáce
URUIÓC s. v. piedin.
urióc (-oáce), s. n. – Primele fire ale urzelii. – Var. uruioc, Trans. orioș. Sb. urivak „sfoară” (Candrea), rut. uri(v)ok „capăt” (Scriban). Nu este posibilă der. din sl. urezati „a tăia” (Candrea, II, 310) nici din gr. οὐρίαχος „capăt” (Diculescu, Elementele, 465). Uruioc, s. n. (Mold., coardă), citat numai de Damé, este același cuvînt.
URUIÓC ~ioáce n. Totalitate a firelor de urzeală de la capătul pânzei, care rămân pe stative după tăierea acesteia. /cf. ucr. uriok, urivok
urióc (uruióc), uriócuri (uruiócuri), s.n. (reg.) piedin, frimbie, fire nețesute la capătul stofei.
urioc n. Mold. capete de urzeală rămase dela țesut (se întrebuințează ca ață pentru cusut). [Și uruioc: origină necunoscută].
uruioc n. V. urioc: baiere făcute din uruioc.
uriĭóc și uruĭóc n., pl. urĭ saŭ oace (rut. uriok, urivok, bucată, dim. d. uryv, întrerupere; rus. urývok, bucată zmulsă, d. urvátĭ, uryvátĭ, a zmulge. V. răvar). Est. Pĭedin. – În Trans. (Șez. 1928, 148) și iriĭoc, în Bucov. (rev. I. Crg. 4, 27) oriĭoșĭ, m. pl.
uruĭóc, V. urioc.
uruioc s. v. PIEDIN.

uruioc dex

Intrare: uruioc
uruioc substantiv neutru
urioc 1 pl. -e substantiv neutru
urioc 2 pl. -uri substantiv neutru