URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică (1). 2. (Înv. și reg.) Ursoaică (2). 3. (Înv. și reg.) Ursoaică (3). ♦ Fiecare dintre bârnele. în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului. [Pr.: -soa-ie. – Pl. și: ursoaie] – Urs + suf. -oaie.

URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică (1). 2. (Reg.) Ursoaică (2). 3. (Reg.) Ursoaică (3). ♦ Fiecare dintre bârnele în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului. [Pr.: -soa-ie] – Urs + suf. -oaie.

URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică1 (1). 2. Coș de nuiele sau de scînduri așezat deasupra vetrei, prin care trece fumul. V. ursoaică1 (2). 3. Ursoaică1 (3). 4. Fiecare din bîrnele în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului.

ursoáie (înv., reg.) s. f., art. ursoáia, g.-d. art. ursóii / ursoáiei; pl. ursói / ursoáie

ursoáie s. f., art. ursoáia, g.-d. art. ursóii; pl. ursói

URSOÁIE s. v. campadură, cămin, coș, horn, scară, ursoaică.

ursoáĭcă (oaĭ o silabă) f., pl. e. Femeĭa ursuluĭ (numită și ursoaĭe. Cp. cu ghionoaĭe). Est ș. a. Partea de sus a „cahleĭ”, hornu gros al vetreĭ la casele de moda veche (Șez. 36, 35).

ursoaie s. v. CAMPADURĂ. CĂMIN. COȘ. HORN. SCARĂ. URSOAICĂ.