ursitor definitie

6 definiții pentru ursitor

URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (În credințele și basmele populare). 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naștere; ursită (3). 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj. (În concepțiile mistice) Care ursește, care hotărăște dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru. Așa mi-a fost scris în slovele ursitoare. MARIAN, NA. 62. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să fie soț sau soție cuiva. Brîu, brîușorul meu, Arată-mi pe ursitorul meu, Care-i dat de dumnezeu, În vis să-l visez, Aievea să-l văz. PMFILE, CR. 31. Așa să nu poată Ursitorul meu fără mine, Cum umblă puiul după cloșcă. PĂSCULESCU, L. P. 127.
ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; f. sg. și pl. ursitoáre
URSITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (în superstiții) Care ursește; care hotărăște soarta cuiva sau a ceva dinainte. /a ursi + suf. ~tor

ursitor dex

Intrare: ursitor
ursitor adjectiv