ursită definitie

2 intrări

18 definiții pentru ursită

URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (În credințele și basmele populare) 1. Adj. (Despre viața, soarta etc. cuiva) Care a fost stabilit de mai înainte; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj. (În concepțiile mistice, despre soarta unei ființe sau a unui lucru) Care a fost hotărît dinainte, predestinat, menit, sortit. (Poetic) Omenire viitoare... Multe fapte azi ursite le vei țese-n viitor. BELDICEANU, P. 125. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să fie soț sau soție cuiva. Tu ești ursitul inimii mele. ISPIRESCU, L. 35. Sînt menită Ca să fiu a ta ursită. ALECSANDRI, P. II 91. Tu ai fost ursita mea. TEODORESCU, P. P. 452.
URSÍTĂ, ursite, s. f. (În concepțiile mistice) 1. Soartă, destin; fatalitate. Sora mea, ursita noastră nu-i ursita celorlalte, Între noi și lumea largă sînt atîtea ziduri nalte. EFTIMIU, Î. 26. O zi va veni, cît de tîrziu, cînd ursitele glorioase ce el a visat pentru nație se vor îndeplini. BĂLCESCU, O. II 228. ◊ Expr. (Regional) A face (cuiva) pe (sau de) ursită = a vrăji pe cineva (pentru a-i lua soțul, soția, iubitul). Află mata, domnule căpitan, că și de ursită mi-a făcut. SADOVEANU, O. VIII 186. Băbătia lui... nu știu ce avea... ba-i e făcut de năjit, ba că-i e făcut de ursită, ba că-i e făcut de plînsori. CREANGĂ, P. 111. La răchita răsădită Face-o babă pe ursită. ȘEZ. III 124. 2. Ursitoare (1). (Poetic) A, dac-a ta viață De asprele ursite nu ar fi fost curmată. ALEXANDRESCU, M. 27.
ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; f. sg. ursítă, pl. ursíte
URSÍTĂ s. v. soartă.
URSÍTĂ s. v. ursitoare.
URSÍT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. /v. a ursi.
URSÍTĂ ~e f. 1) (în concepțiile mistice) Forță supranaturală care se crede că predetermină desfășurarea evenimentelor; soartă; destin; fatalitate. ◊ A face cuiva de ~ a face vrăji de dragoste. 2) v. URSITOARE. [G.-D. ursitei] /v. a ursi
ursit a. (pre)destinat: era ursit s’ajungă mare. ║ m. logodnic: ursiți cu ochi de foc AL.
ursită f. 1. soartă, destin: cartea ursitei; 2. iubita sau mireasa hotărîtă de soartă (flăcăii și fetele crezând în influența norocului asupra vieții): tu ești a mea ursită POP.; 3. pl. ursitoare: ursitele le dăruise cu patima jocului ISP.; 4. o boală băbească a femeilor îngreunate sau lăuze (cărora «li s’a făcut de ursită»). [V. ursì].
ursít, -ă adj. (d. ursesc). Destinat, predestinat: el era ursit s’ajungă împărat, îĭ era ursit s’ajungă împărat. S. m. și f. Logodnic orĭ soț predestinat: acela era ursitu eĭ.
ursítă f., pl. e (d. ursesc). Soartă: cum mĭ-a fi ursita. Poet. Logodnic, logodnică: tu eștĭ a mea ursită.
ursi s. v. URSITOARE.
URSI s. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.)
ursít, -ă, ursiți, -te, adj., s.f. – Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: „Cum e parul, așa va fi și ursitul” (Calendar, 1980: 121). – Din ursi (Scriban, DEX, MDA).
ursít, -ă, adj., s.f. – Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: „Cum e parul, așa va fi și ursitul” (Calendar 1980: 121). – Din ursi.

ursită dex

Intrare: ursită
ursită substantiv feminin
Intrare: ursit
ursit adjectiv