URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).
URS, urși, s. m. 1. Mamifer carnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană deasă brun-negricioasă sau roșcată; se hrănește și cu vegetale, iar iarna hibernează (Ursus arctos). Cît despre zmeură, dacă mi-ar fi fost sete, n-aș fi avut decît să întind mîna și s-o culeg chiar de subt labele ursului. HOGAȘ, M. N. 171. Cum văzu ursul, îl luă la cătare cu o săgeată. ISPIRESCU, L. 326. La capătul podului îl și întîmpină un urs mornăind. CREANGĂ, P. 185. ◊ (Cu aluzie la animalul îmblînzit și dresat) Lumea se uita la noi ca la urs. PREDA, Î. 88. Se țineau [copiii] după ei ca după urs. CAMIL PETRESCU, O. II 250. Mai bine jucam ursul la porțile străine. BOLINTINEANU, O. 198. ◊ Urs alb = urs polar. Urs polar v. polar.Expr. A vinde pielea ursului din pădure sau tocmeala în tîrg și ursul în crîng = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl ai. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. (În basme) De cînd se băteau urșii în coadă = foarte demult, de cînd nu se ține minte. A fost odată, ca niciodată... de cînd se băteau urșii în coadă. ISPIRESCU, L. 1. (Glumeț) De aia n-are ursul coadă, se spune acelora care au o purtare nepotrivită cu situația lor, cu momentul respectiv etc. ♦ Fig. Om greoi sau ursuz, nesociabil, care fuge de lume, care trăiește retras. Să încălzesc apă pentru ursul meu. DAVIDOGLU, M. 44. D-apoi bine, băiete, ce mă socoți pe mine?... urs din bîrlog? ALECSANDRI, T. 1369. ◊ Compuse: (Bot.) laba-ursului v. labă (1); barba-ursului v. barbă; brînca-ursului v. brîncă2 (3). 2. Boț de mămăligă umplut cu brînză și prăjit pe jăratic; bulz. Nu știu cum îi cade un urs mare din sîn și de-a dura prin clasă. CREANGĂ, A. 77. Ursul se pune în traista gospodarului cînd pleacă la drum. ȘEZ. VII 115. 3. Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stîlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești.
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (În concepțiile mistice, mai ales la forma pasivă) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a destina, a meni, a predestina. Să-mi uit singurătatea... toate cîte-am îndurat, De cînd fui ursită-n lume să fiu fată de-mpărat. EFTIMIU, Î 28. Mi-a fost pe semne calea De un dușman ursită. TOPÎRCEANU, B. 75. El tremură în umbră, Și-n lunga-i agonie Se crede pentru osîndă ursit pe veșnicie. PĂUN-PINCIO, P. 45. Bat-o crucea ursitoare Care m-a ursit pe mine Să n-am nici o zi cu bine. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ (Poetic) A ursit-o-n fașă dorul De-a fi dragă tuturor! COȘBUC, P. I 138. ♦ Intranz. (Despre ursitoare) A rosti formule magice care să hotărască soarta unei ființe sau a unui lucru. Cînd începură ursitoarele să ursească, el se făcu numai urechi. ISPIRESCU, L. 97.
bárba-úrsului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-úrsului
brấnca-úrsului (plantă) s. f. art., g.-d. art. brấncii-úrsului
ciuboțíca-úrsului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ciuboțélei-úrsului
!lába-úrsului (plantă) s. f. art, g.-d. art. lábei-úrsului
!lába-úrsului-róșie (plantă) (-și-e) s. f. art., g.-d. art. lábei-úrsului-róșie
*miérea-úrsului (plantă) s. f. art., g.-d. art. miérii-úrsului
!strúgurii-úrsului (plantă) s. m. art.
urs s. m., pl. urși
!urs-álb (specie de urși) s. m., pl. urși-álbi
!urs-de-máre (pește) s. m., pl. urși-de-máre
!urs-polár (specie de urși) s. m., pl. urși-polári
ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
bárba-úrsului s. f.
brânca-úrsului s. f.
ciuboțíca-úrsului s. f.
lába-úrsului (bot.) s. f.
lába-úrsului-róșie (bot.) s. f.
miérea-úrsului (bot.) s. f.
strúgurii-úrsului s. m.
urs s. m., pl. urși
urs alb s. m. + adj.
urs polár s. m. + adj.
urs-de-máre s. m.
ursí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 sg. și pl. urseáscă
BARBA-ÚRSULUI s. v. piedicuță, pletele-muierii.
BRÂNCA-ÚRSULUI s. v. piedicuță, talpa-ursului.
FIERE-DE-ÚRS s. v. aloe.
LABA-ÚRSULUI s. v. brânca-ursului, crucea-pământului, piciorul-caprei, piedicuță.
MIEREA-ÚRSULUI s. v. cuscrișor, melisă, omag, roiniță, tătăneasă.
TALPA-ÚRSULUI s. v. acantă, brânca-ursului, crucea-pământului, piedicuță.
URS s. (ZOOL.) 1. (Ursus) (glumeț) moș Martin. 2. urs alb (Ursus maritimus) = urs polar; urs polar = urs alb.
URS s. v. boț, bulz, cocoloș, menghină.
URSÍ vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. vrăji.
urs (-și), s. m.1. Mamifer omnivor masiv cu botul ascuțit și coada scurtă (Ursus arctos). – 2. (Mold.) Boț de mămăligă cu brînză la mijloc. – 3. Strung, șurub. – 4. Stîlpul prispei. – 5. Un anumit joc în timpul priveghiurilor. – 6. Persoană ursuză, neprietenoasă. – Mr. ursu, megl., istr. urs. Lat. ŭrsus (Pușcariu 1836; REW 9089), cf. it. orso (logud. ursu), prov. ors, fr. ours, cat. os, sp. oso. – Der. ursoaică, s. f. (femela ursului; coșul sobei; unul din cei patru stîlpi susținători ai morii; Arg., femeie ușoară); ursei (var. ursuleț), s. m. (pui de urs); ursar, s. m. (țigan care dresează urși făcîndu-i să joace); ursărească, s. f. (dans popular); ursărește, adv. (ca ursarii); ursărime, s. f. (cartier de țigani); ursăriță, s. f. (nevastă de ursar); ursesc, adj. (de urs, se zice despre unele varietăți de fructe); ursiu, adj. (brun); ursoi, adj. (brun; s. n., stîlpul morii); – Din rom. provine ngr. οὔρσα „femeie ușoară” (Meyer, Neugr. St., II, 77). Der. neol. (din fr.) ursă, s. f. (ursoaică); ursulină, s. f. (călugăriță catolică dintr-un anumit ordin).
ursí (-sésc, -ít), vb.1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa și der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greșită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Pușcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s. n., predestinație, destin; s. m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s. f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s. m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s. f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.
URS urși m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi și masiv, cu blană deasă, de obicei de culoare brună, cu botul alungit și coadă scurtă. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana albă răspândit în regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multă lume să privească ceva neobișnuit. De când avea ~ul coadă din timpuri foarte îndepărtate. ~ul nu joacă de voie, ci de nevoie constrângerea e necesară pentru acei care nu înțeleg de bună voie (că trebuie să facă ceva). Cum merge ~ul la deal încet și apăsat; greoi. Mierea-~ului plantă erbacee de pădure, având tulpina erectă, slab ramificată, cu frunze late, păroase și cu flori mici, roșii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi și mătăhălos. ◊ A trăi ca ~ul în bârlog a evita societatea; a duce un mod de viață retras. 3) reg. Boț de mămăligă cu brânză în mijloc; cocoloș; bulz. /<lat. ursus
A URSÍ ~ésc tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor (soarta, viața unei ființe); a sorti; a meni; a hărăzi; a predestina; a soroci. /<ngr. oríso
acant m. 1. plantă spinoasă, numită obișnuit pălămidă sau brânca ursului, însemnată prin frumusețea frunzelor sale; 2. Arh. podoabă care imitează frunzele acelei plante.
urs m. 1. mare cuadruped carnivor, foarte păros, talpa goală și coada foarte scurtă, labe late și prevăzute cu ghiare încovoiate, se agață pe arbori; merge pe două picioare și, domesticit, învață a juca; cel mai mare e ursul alb din ghețurile mărilor polare; 2. fig. om puțin sociabil; 3. boț de mămăligă îmbrânzită; 4. sensuri tehnice: a) unealtă de fierar; b) pl. taracii ce sprijină coastele prispei caselor țărănești. [Lat. URSUS; sensul 3 face aluziune la laba fiarei (cf. gâscă), iar 4 la ghiarele sale].
ursì v. a rosti ursita. [Gr. bizantin ORÍZO (aorist ORISA), a hotărî (soarta), a decide (cf. bulg. uresița, ursitoare)].
urs m. (lat. ŭrsus, it. orso, sard. ursu, pv. ors, fr. ours, cat. ors, os, sp. oso). Un animal canin plantigrad sălbatic cu păru cafeniŭ, maĭ mare și maĭ greoĭ de cît lupu. (Deși e carnivor, mănîncă cu plăcere poame și mĭere. Urșiĭ de la polĭ îs albĭ. Țiganiĭ de la noĭ îi învață să joace și umblă cu ei pin oraș ca să cîștige parale. În poveștĭ e poreclit moș Martin). Fig. Om greoĭ și ursuz. Bulz, cocoloș de mămăligă umplut cu brînză de burduf. – A se aduna (a privi) lumea ca la urs, a se aduna (a privi) în mare număr. Joacă ursu pin vecinĭ (și decĭ va veni și pe la noĭ), un pericul se arată nu departe (o moarte, un războĭ) și ne amenință și pe noĭ. Cîrna nas și ursu coadă, V. cîrn.
ursésc v. tr. (ngr. orízo, aor. órisa, limitez, determin, fixez, hotărăsc, de unde și bg. orisvam și urisvam. V. orizont). Hotărăsc soarta unuĭ copil la naștere: ursitorile ĭ-aŭ ursit o vĭață fericită. – Vechĭ și azĭ în Olt. și Oaș ursez: așa aŭ fost ursate dobitoacele (NPl. Ceaur, 9).
barba-ursului s. v. PIEDICUȚĂ. PLETELE-MUIERII.
brînca-ursului s. v. PIEDICUȚĂ. TALPA-URSULUI.
fiere-de-urs s. v. ALOE.
laba-ursului s. v. BRÎNCA-URSULUI. CRUCEA-PĂMÎNTULUI. PICIORUL-CAPREI. PIEDICUȚĂ.
mierea-ursului s. v. CUSCRIȘOR. MELISĂ. OMAG. ROINIȚĂ. TĂTĂNEASĂ.
talpa-ursului s. v. ACANTĂ. BRÎNCA-URSULUI. CRUCEA-PĂMÎNTULUI. PIEDICUȚĂ.
URS s. (ZOOL.) urs alb (Ursus maritimus) = urs polar; urs polar (Ursus maritimus) = urs alb.
urs s. v. BOȚ. BULZ. COCOLOȘ. MENGHINĂ.
URSI vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti. (Sînt ~ să fie fericiți.) 3. a descînta, a face, a fermeca, a meni, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.)
URSOAICĂ s. (ZOOL.) (pop.) ursoaie. (~ e femela ursului.)
ursoaie s. v. CAMPADURĂ. CĂMIN. COȘ. HORN. SCARĂ. URSOAICĂ.
urs, urși, s.m. – 1. (zool.) Ursul brun (Ursus arctos), mamiferul cel mai mare din pădurile județului. Semnalat în Munții Rodnei și Munții Maramureșului, mai frecvent pe Valea Ruscovei și în pădurile de pe Valea Izei, dar și în Munții Gutâi (Posea, 1980: 75). 2. Mască zoomorfă. Jocul ursului. În primele decenii după război, acest obicei se mai practica doar în câteva sate din Maramureș (Sarasău, Berbești, Ruscova, Poienile de sub Munte etc.). În Maramureș, se practica „din bătrâni”. Ceata era formată din 6-7 persoane, cu două măști de urs. Tinerii care acompaniază „urșii” nu au rol de ursari, ca și în Moldova. În unele sate maramureșene (Berbești, Sat Șugatag), se practica jocul ursului și la nuntă (la miezul nopții), joc bazat numai pe pantomimă și având un caracter ritual. De asemenea, la Săcel, Săliștea, Borșa și Moisei se practica jocul ursului la priveghi, tot cu rol ritual (Nistor, 1973: 15-17). În vechime, pe parcursul sărbătorilor de primăvară, în Maramureș se susțineau minispectacole cu caracter ritualic, în cadrul cărora se utilizau măști zoomorfe, personajele întruchipând cerbi, urși sau alte animale. „În cultul lui Zamolxis au fost preluate credințe și superstiții anterioare despre cultul ursului. Acest cult implica și purtarea unor măști-costume, care asigurau pe lângă secretul inițierii depline și pe acela al ascezei celor inițiați” (Berdan, 2002: 89-93). 3. Tălpile caselor, din trunchiuri masive de stejar (Pănoiu, 1977: 28); 4. Porțiunile de 20-30 cm de la baza stâlpilor porților de lemn din Maramureș; de obicei se ornamentează (Nistor, 1977: 22). 5. (gastr.) „Cocoloși de mămăligă ce au în interior brânză, făcuți și mâncați în special de copii, până când gospodina prepară păturile de coleșă cu brânză” (Faiciuc, 1998: 183). 6. Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor pe uluc (Gh. Pop, 1971: 88). 7. Cele patru lemne scobite care strâng și țin în loc piatra zăcătoare, la morile de apă (Felecan 1983). 8. Cei patru sau șase stâlpi pe care stă podul morii; babe (Felecan, 1983). ♦ (top.) Ursu, cascadă situată pe Valea Neagră, pe drumul ce duce spre Stațiunea Izvoare; are o cădere de circa 10 m (Portase, 2006: 63). ♦ (onom.) Urs, Ursan, Ursanu, Ursaru, Ursoi, Ursu, Ursuleac, Ursulean, Ursuleanu, Ursulescu, Ursuț, nume de familie (237 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. ursus „urs” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).
ursí, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. a face pă ursit = vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi, lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo „a determina” (Șăineanu; Pascu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).
urs, urși, s.m. – 1. Mamifer (Ursus arctos) care face parte din fauna specifică Maramureșului; 2. Mască zoomorfă. În vechime, pe parcusul sărbătorile de primăvară, în Maramureș se suțineau mini-spectacole cu caracter ritualic, în cadrul cărora se utilizau măști zoomorfe, personajele întruchipând cerbi, urși sau alte animale. L. Berdan (2002), într-o reconstituire a acestui obicei străvechi, apreciază: „În cultul lui Zamolxis au fost preluate credințe și superstiții anterioare despre cultul ursului. Acest cult implica și purtare unor măști-costume, care asigurau pe lângă secretul inițierii depline, și pe acela al ascezei celor inițiați” (89-93). 3. Tălpile caselor, din trunchiuri masive de stejar (Pănoiu 1977: 28); 4. Porțiunile de 20-30 cm de la baza stâlpilor porților de lemn din Maramureș; de obicei se ornamentează (Nistor 1977: 22). 5. (gastr.) Cocoloși de mămăligă ce au în interior brânză, făcuți și mâncați în special de copii, până când gospodina prepară păturile de coleșă cu brânză„ (Faiciuc 1998: 183). 6. Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor pe uluc (Gh. Pop 1971: 88). 7. Cele patru lemne scobite care strâng și țin în loc piatra zăcătoare, la morile de apă (Felecan 1983). 8. Cei patru sau șase stâlpi pe care stă podul morii; babe (Felecan 1983). Ursu, supranume în Repedea-Borșa (neamul Ursenilor). Ursoi, top. în Săcel, ”teren acoperit cu iarba denumită Părul Ursului (Grad 2000). Ursuc, unsoarea de pe lâna oilor (Morariu 1937: 124). – Lat. ursus.
ursí, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. exa face pă ursit, cu sensul de vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo (Pascu, Tiktin, Candrea).
LACUL URSULUI (GREAT BEAR LAKE [greit bεər leik]) v. Marele Lac al Ursului.
MARELE LAC AL URSULUI (GREAT BEAR LAKE [greit beə leik]), lac tectonoglaciar, în NV Canadei, în prov. Northwest Territories, la 119 m alt.; 31,8 mii km2; lungime: 309 km; lățimea max.: 190 km; ad. max.: 413 m. Țărmuri stâncoase și fragmentate. Îngheață în perioada oct.-iul. Port. pr.: Fort Franklin. Comunică cu fl. Mackenzie prin râul Great Bear Rover (113 km lungime). Descoperit în 1800 și explorat în 1825 de Sir John Franklin.
PEȘTERA URȘILOR, peșteră în V m-ților Bihor, situată în arealul satului Chișcău, com. pietroasa, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 1.500 m. Descoperită în 1975. Este alcătuită din două niveluri de galerii cu desfășurare liniară: unul superior, inactiv, cu multe stalagmite, draperii, stalactite, și altul inferior, activ, cu puține concreționări. Faună reprezentată prin coleoptere și izopode. Aici a fost găsit un schelet de urs de cavernă (Ursus spalaeus), conservat într-o terasă aluvionară din galeria inferioară. Rezervație speologică. Electrificată. A intrat în circuitul turistic în 1980.
URS (lat. ursus) s.m I. Numele mai multor mamifere din familia Urside: 1. Urs brun, urs omnivor din Europa și din Asia temperată, vara pătrunzând și în tundră, cu corpul masiv, lung de c. 2 m, acoperit cu blană de culoare brună (Ursus arctos); în general sunt pașnici, dar dacă se simt amenințați sau deranjați de la mâncare pot deveni foarte agresivi. Atacă frecvent vitele, iar dacă sunt înfometați pătrund și în livezi, în gospodăriile sătești și corturile turiștilor pentru a căuta hrană. Fiind o specie periclitată la nivel european, vânarea u.b. este strict reglementată prin lege. În România, ca urmare a măsurilor susținute de protecție, se găsesc cele mai importante efective de u.b. din Europa (cu excepția spațiului ex-sovietic). Iarna își petrec mare parte din timp dormind, dar nu este vorba de o hibernare propriu-zisă. 2. Urs alb (sau polar) (Ursus maritimus, Thalassarctos maritimus) = specie de urs carnivor din regiunile arctice, lung de 2,8 m, cu blană albă, care se hrănește în special cu foci; poate ajunge la greutatea de c. 700 kg. Urs grizzly v. grizzly. Urs andin (urs negru cu ochelari), specie de urs preponderent ierbivor, răspândit în reg. muntoase din America de Sud, până la 3.000 m alt. (Tremarctos ornatus). Poate atinge 1,8 m lungime; blana este neagră, cu cercuri albe în jurul ochilor și o pată albă pe gât. ◊ Urs negru asiatic (urs himalayan, urs tibetan), specie de urs răspândită în Asia (Himalaya, Tibet, Afghanistan, Pakistan, Indochina, China, până în extremul Orient al Federației Ruse). Are blană neagră cu puțin alb pe piept, și atinge 1,3-1,6 m lungime (Selenarctos thibetanus). ◊ Urs negru american, specie de urs răspândită în America de Nord (în prezent îndeosebi în parcuri naționale și alte arii protejate), de 1,5-1,8 m lungime, cu blana neagră sau cafeniu închis (Euarctos = Ursus americanus). Efective mari de găsesc în Parcul Național Yellowstone. ◊ Urs indian, specie de urs de 1,4-1,8 m lungime, cu blana neagră în amestec cu cafeniu și cenușiu, pe piept cu o pată deschisă la culoare în forma literei V, răspândit în India (la poalele Himalayei) și în Sri Lanka (Melursus ursinus). ◊ Urs panda v. panda. ◊ Urs de peșteră (Ursus spelaeus) specie de urs, care a trăit în Pleistocen în reg. muntoase din Europa. Eta cu c. 1/3 mai mare decât ursul brun actual, de care se deosebește și prin forma craniului (prevăzut cu o creastă sagitală și o puternică depresiune frontală), cu dentiție caracteristică de ierbivor. A fost vânat de omul din Neanderthal, dar și de strămoșii omului actual, În peșterile din Alpi s-au găsit mari acumulări de cranii dispuse și decorate în mod caracteristic, probabil datorită unor ritualuri practicate de vânătorii primitivi. Numeroase oase de u. de p. se găsesc și în peșterile din Carpați. V. și Peștera Urșilor. 3. Urs de mare, mamifer marin din ordinul pinipede, familia otariide, cu corp fusiform, acoperit cu o blană deasă, membrele adaptate pentru pentru înot, pavilioane auditive evidente (spre deosebire de foci la care acestea lipsesc). Își duc viața în larg, hrănindu-se cu pești, dar în perioada de reproducere și creștere a puilor se adună în număr mare pe țărmuri. ◊ U. de m. nordic (Callorhinus ursinus) trăiește în N Oc. Pacific; masculii pot atinge 200 kg, în timp ce femelele sunt mult mai mici. Alte specii se întâlnesc în emisfera sudică, în special în apele antarctice, dar ajung și pe țărmurile Americii de Sud și în ins. Galápagos. Sin. focă cu blană. Intens vânați pentru blană, ceea ce a dus la restrângerea efectivelor. II. 1. Grindă longitudinală a unui pod de lemn. 2. Fig. Om ursuz, greoi, nesociabil.
URȘILOR, Muntele ~ v. Beerenberg.
a se aduna ca la urs expr. a se aduna în număr foarte mare
a trage nădejde ca ursul de coadă expr. a nădăjdui lucruri imposibil de realizat.
a vinde peștele din baltă / pielea ursului din pădure expr. 1. a promite un lucru pe care nu-l ai. 2. a face planuri în legătură cu un lucru care încă nu-ți aparține.
fugi cu ursul, că sperii copiii! expr. pleacă!
picior de urs expr. (deț.) deținut condamnat pentru fapte deosebit de grave.
plimbă ursu’! expr. fugi de-aici!, pleacă!
pui de urs expr. (deț.) deținut condamnat pentru fapte deosebit de grave.
urs, urși s. m. (deț.) analfabet.

ursi dex

Intrare: urs
urs admite vocativul substantiv masculin
Intrare: ursi
ursa tranzitiv conjugarea a II-a grupa I verb
ursi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: barba-ursului
barba-ursului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: brânca-ursului
brânca-ursului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: ciuboțica-ursului
ciuboțica-ursului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: laba-ursului
laba-ursului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: laba-ursului-roșie
laba-ursului-roșie substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: mierea-ursului
mierea-ursului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: urs-alb
urs-alb substantiv masculin
Intrare: urs-de-mare
urs-de-mare substantiv masculin
Intrare: urs-polar
urs-polar substantiv masculin
Intrare: strugurii-ursului
strugurii-ursului substantiv masculin articulat (numai) plural
Intrare: fiere-de-urs
fiere-de-urs substantiv masculin (numai) singular
Intrare: talpa-ursului
Acanthus longifolius biologie   nomenclatura binară
talpa-ursului substantiv feminin articulat (numai) singular