ursare definitie

3 intrări

22 definiții pentru ursare

URSÁR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).
URSÁR, ursari, s. m. Bărbat care umblă cu urși dresați și îi pune să joace. – Urs + suf. -ar.
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).
URSÁR, ursari, s. m. Cel care conduce urși dresați și îi pune să joace pentru a aduna bani. În jurul lăutarilor ursarii duc urșii. STANCU, D. 182. Ursu mormăie pe vale Și ursaru-i șade-n șale Și-l strunește de urechi Să scurme răzoare vechi (Tractorul). SADOVEANU, P. C. 5. Un urs... nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă. CREANGĂ, A. 77.
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (În concepțiile mistice, mai ales la forma pasivă) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a destina, a meni, a predestina. Să-mi uit singurătatea... toate cîte-am îndurat, De cînd fui ursită-n lume să fiu fată de-mpărat. EFTIMIU, Î 28. Mi-a fost pe semne calea De un dușman ursită. TOPÎRCEANU, B. 75. El tremură în umbră, Și-n lunga-i agonie Se crede pentru osîndă ursit pe veșnicie. PĂUN-PINCIO, P. 45. Bat-o crucea ursitoare Care m-a ursit pe mine Să n-am nici o zi cu bine. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ (Poetic) A ursit-o-n fașă dorul De-a fi dragă tuturor! COȘBUC, P. I 138. ♦ Intranz. (Despre ursitoare) A rosti formule magice care să hotărască soarta unei ființe sau a unui lucru. Cînd începură ursitoarele să ursească, el se făcu numai urechi. ISPIRESCU, L. 97.
ursár s. m., pl. ursári
ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursár s. m., pl. ursári
ursí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 sg. și pl. urseáscă
URSÍ vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. vrăji.
ursí (-sésc, -ít), vb.1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa și der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greșită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Pușcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s. n., predestinație, destin; s. m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s. f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s. m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s. f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.
URSÁR ~i m. Persoană care dresează urși și îi poartă prin bâlciuri și localități, punându-i să joace în fața publicului. /urs + suf. ~ar
A URSÍ ~ésc tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor (soarta, viața unei ființe); a sorti; a meni; a hărăzi; a predestina; a soroci. /<ngr. oríso
ursar m. țigan care crește urși tineri pe cari îi învață să joace.
ursì v. a rosti ursita. [Gr. bizantin ORÍZO (aorist ORISA), a hotărî (soarta), a decide (cf. bulg. uresița, ursitoare)].
ursár m. Țigan care umblă cu ursu.
ursésc v. tr. (ngr. orízo, aor. órisa, limitez, determin, fixez, hotărăsc, de unde și bg. orisvam și urisvam. V. orizont). Hotărăsc soarta unuĭ copil la naștere: ursitorile ĭ-aŭ ursit o vĭață fericită. – Vechĭ și azĭ în Olt. și Oaș ursez: așa aŭ fost ursate dobitoacele (NPl. Ceaur, 9).
URSI vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti. (Sînt ~ să fie fericiți.) 3. a descînta, a face, a fermeca, a meni, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.)
ursí, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. a face pă ursit = vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi, lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo „a determina” (Șăineanu; Pascu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).
ursí, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. exa face pă ursit, cu sensul de vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo (Pascu, Tiktin, Candrea).
URSÁR (< urs) s. m. (Rar) Persoană (de obicei de etnie romă) care are urși dresați pe care îi pune să joace, dând un fel de spectacole prin sate. În România au existat u., cu deosebire în sec. 19 și în prima jumătate a sec. 20, după care aceste spectacole au fost interzise iar urșii eliberați. Sporadic se mai practică în țări din Pen. Balcanică, dar se fac eforturi pentru eliminarea lor.

ursare dex

Intrare: ursar
ursar substantiv masculin admite vocativul
Intrare: ursare
ursare infinitiv lung
Intrare: ursi
ursa tranzitiv conjugarea a II-a grupa I verb
ursi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv