urnire definitie

2 intrări

22 definiții pentru urnire

URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.
URNÍRE, urniri, s. f. Acțiunea de a (se) urni și rezultatul ei. – V. urni.
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. A pune în funcțiune o mașină, un sistem tehnic etc. – Din sl. urinonti.
URNÍRE, urniri, s. f. Acțiunea de a (se) urni și rezultatul ei. – V. urni.
URNÍ, urnesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca din loc cu oarecare greutate, depunînd un efort. Caii se urniră și pornirăm la pas. SADOVEANU, O. VI 9. Cînd nu-i convenea lui să se urnească, hehe!... MIRONESCU, S. A. 107. ◊ (Urmat de determinări locale, temporale sau modale) Carul scîrțîi și se urni din noroi.DUMITRIU, N. 88. E vremea să plecăm, căci se inserează!... Se urniră deodată cu toții. REBREANU, I. 100. Caii mergeau acum destul de repede... și era o minune de pîrtie, dar mie mi se părea că de-abia ne urnim. VLAHUȚĂ, O. A. 491. ◊ (Întărit prin «din loc») M-am urnit din loc cu spinarea încovoiată. VORNIC, P. 20. Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. ◊ Fig. Nu pricepea ce s-a putut urni în sufletul lui deodată. REBREANU, I. 111. ◊ Tranz. fact. [Mama] nu știa cum să mă urnească mai degrabă din casă. CREANGĂ, O. A. 95. ◊ Expr. A (nu) se da urnit = a (nu) se hotărî să plece. Nici în ruptul capului nu se dădu urnită din loc cu un pas măcar înainte. HOGAȘ, M. N. 93. N-au avut biata iapă încotro, au trebuit să se deie urnită și să fugă de gurile lor. SBIERA, P. 59. ♦ A părăsi (cu oarecare greutate) localitatea unde se află, a se pune în mișcare, a pleca. Boierii răsculați se urniră de la Hîrlău. SADOVEANU, O. VII 127. ◊ Tranz. fact. Sunînd din buciume, boierii iși urniră gloatele de la Cucuteni. SADOVEANU, O. VII 130. 2. Tranz. A mișca din loc (trăgînd, împingînd, smucind). Bouleanul rămîne în soare, încremenit, cu genunchiul piciorului drept îndoit, gata să urnească iarăși plugul pe brazdă. GÎRLEANU, L. 139. Urnim o stîncă din locul ei, care era numai înținată. CREANGĂ, O. A. 46. Brațul meu nu poate o piatră să urnească! ALECSANDRI, T. II 122. ◊ (În contexte figurate) Om foarte de treabă, cu trei fete de măritat pe care nu le poate urni cu nici un chip, deși sînt drăguțe. REBREANU, R. I 71. Mi-am urnit piatra din casă. ALECSANDRI, T. I 59. ◊ Fig. Urniți, tovarăși, jalea din oraș. DRAGOMIR, P. 19. ♦ A pune în funcție o mașină, un sistem tehnic. Din iazul ăsta am scos peste trei ani o vînă de apă in pîrîul morii, de-am urnit microcentrala. V. ROM. noiembrie 1953, 202.
URNÍRE, urniri, s. f. Acțiunea de a (se) urni și rezultatul ei; mișcare, clintire. (Fig.) Scrisoarea este din acele manifestări strălucite ale spiritelor răzvrătite care determină cu sacrificiul persoanei lor urnirea formelor ruginite. CĂLINESCU, I. C. 108.
urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urníre s. f., g.-d. art. urnírii; pl. urníri
urní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 sg. și pl. urneáscă
urníre s. f., g.-d. art. urnírii; pl. urníri
URNÍ vb. v. clinti.
URNÍRE s. v. clintire.
urní (-nésc, -ít), vb. – A mișca, a deplasa cu greu. – Mr. aurnescu „a se grăbi”. Sl. urinati „a devia” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 345), cf. sb. urinuti „a împinge”. Der. din sl. otŭrinati „a împinge” (Tiktin) pare mai dificilă fonetic.
A URNÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte imobile) A mișca (puțin sau cu greu) din loc; a clinti; a strămuta. ◊ Nu-l ~ești cu una cu două e greu de mișcat din loc. 2) (mașini, sisteme tehnice etc.) A face să funcționeze; a scoate din starea de inactivitate. ◊ ~ carul din loc a începe realizarea unei acțiuni (care trebuia făcută demult). /<sl. urinonti
A SE URNÍ mă ~ésc intranz. A se pune în mișcare, deplasându-se (puțin) din locul inițial; a se clinti. /<sl. urinonti
urnì n. Mold. a mișca din loc cu anevoie: brațul meu nu poate o piatră să urnească AL. [Serb. URINUTI, a împinge].
urnésc v. tr. (vsl. u-rinonti sen, a devia; sîrb. urinuti, a împinge, a răsturna. V. rînesc). Mișc cît de puțin din loc: nimenĭ n’a putut urni această peatră.
URNI vb. a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) muta, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vișca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.)
URNIRE s. clătinare, clintire, deplasare, mișcare, mutare, (înv. și reg.) clătire. (~ din loc a unui bolovan.)
urní, urnesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) mișca din loc. 2. A se prăbuși, a se dărăpăna, a se răsturna: „Când covata o tomnit / Cuptoriu i s-o urnit” (Calendar, 1980: 16). – Din vsl. urinonti (Scriban, DEX, MDA); din sl. urinati „a devia”, cf. sb. urinuti „a împinge” (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER).
urní, urnesc, vb. tranz., refl. – A (se) răsturna, a (se) prăbuși, a (se) îmburda; a (se) urni din loc; a porni, a merge: „Când covata o tomnit / Cuptoriu i s-o urnit” (Calendar 1980: 16). – Din sl. urinati „a devia” (Cihac, DER, DEX).
DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.

urnire dex

Intrare: urni
urni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: urnire
urnire substantiv feminin