URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare); moștenitor (al titlului, al averii). V. descendent. A luat cuvîntul ultimul urmaș al lui Pușkin, un tînăr pe care îl cunoscusem la Leningrad. STANCU, U.R.S.S. 171. Numai pe tine te am urmaș în toate bunurile mele. RETEGANUL, P. V 80. Ca mîne, poimîne te-i trezi că ai îmbătrînit și nu-ți rămîne nici un urmaș. CREANGĂ, P. 154. 2. Fig. Continuator al unei opere, al unei tradiții, persoană care a primit o moștenire spirituală. 3. Înlocuitor, succesor într-o demnitate (mai ales la scaunul domnesc). Romînii, subt urmașii lui Dragoș, petrecu o viață primitivă. NEGRUZZI, S. I 271.