urmare definitie

2 intrări

22 definiții pentru urmare

URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. A merge în urma cuiva, a pleca sau a se lua după cineva, a păși pe urmele cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, însoțindu-l, stîndu-i alături. Îl urmă afară din cameră. DUMITRIU, N. 50. Copila e gata să urmeze oriunde în lume pe cel pe care îl adoră. SADOVEANU, E. 237. Ne urmați și dumneavoastră, rosti maiorul îndreptîndu-se cătră ceilalți ofițeri. MIRONESCU, S. A. 25. Călărețul apucă înainte, peste cîmp, și trăsura se puse a-l urma, suind și coborînd. ALECSANDRI, O. P. 93. ◊ Fig. Iar roșul soare îi urmează-ncet pe ei. EMINESCU, O. IV 137. Privesc trecînd mulțime de vase călătoare... Și gîndu-mi le urmează sub cerul fără nori. ALECSANDRI, P. A. 79. Ochii mei au urmat careta pînă ce au pierdut-o din vedere. NEGRUZZI, S. I 43. ◊ Intranz. Armăsarul lui, frumos împodobit cu toate armele sale, urma după coșciug. BĂLCESCU, O. II 260. (Rar, construit cu dativul) Urmînd cucernicului sihastru... se duseră pînă în poiana arătată. MARIAN, T. 42. Această lamă fiind de parte femeiască și întîmplîndu-se a avea doi miei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99. ♦ Fig. A seconda pe cineva, a fi alături de cineva. Și-a urmat prietenii și la bucurii și la năcazuri. SADOVEANU, E. 117. Trebuie să mă urmezi... într-o lungă controversă. ODOBESCU, S. III 24. 2. Refl. A merge unul după altul, formînd un șir. Carele se urmau scîrțîind rar, dar fără oprire. DUMITRIU, N. 87. 3. Tranz. A-și îndrepta pașii după un fir conducător. Porniră la asfințit, urmînd linia Nistrului. SADOVEANU, O. VII 77. ♦ A respecta o indicație, a se conduce după..., a proceda conform cu... Mihai urmă sfaturile acestui bărbat. ISPIRESCU, M. V. 54. Ai știut chiar și în materie de vînătorie să urmezi părinteștile lui povețe. ODOBESCU, S. III 11. Urmează dieta care o urmez eu. NEGRUZZI, S. I 207. Ciobănașul urmă întocmai cele ce-l învățase acei necunoscuți. ȘEZ. I 208. ◊ Intranz. După sfatul acesta a și urmat șerpoaica de maică. SBIERA, P. 31. Mult se gîndi bietul om ce-ar face și cum ar urma ca să nimerească mai bine. RETEGANUL, P. I 44. Așa a trebui să urmez, om bun, zise fiul craiului. CREANGĂ, P. 202. ◊ Refl. pas. (Învechit) Ce să urmează după obiceiul pămîntului n-are nevoie de scris. DELAVRANCEA, O. II 137. (Impers.) Să propuie în cameră votarea pensiei întregi a frate-meu pentru văduva lui, precum s-a urmat pentru văduva lui beizade Iancu Ghica. ALECSANDRI, S. 171. ♦ (Rar) A urmări o problemă științifică, un studiu. [Filimon] a studiat și a urmat dezvoltarea ciocoiului. GHICA, S. A. 81. 4. Tranz. A frecventa un curs școlar. Dacă tot ai urmat chimia, cin’ te-a pus să te bagi în alimentare... în bucătărie? BARANGA, I. 153. ◊ Intranz. Familia s-a învoit să urmeze la liceul săsesc. REBREANU, I. 61. 5. Intranz. A veni în timp după cineva sau ceva, a succeda (luînd locul). Urmau alți bulgări, care rămîneau curați. DUMITRIU, N. 151. ◊ Tranz. Cînd unul trece, altul vine În astă lume a-l urma. EMINESCU, O. I 204. ◊ Refl. Ca azi va fi ziua de mîne, Ca mîni toți anii s-or urma. EMINESCU, O. I 212. ♦ A succeda la tron sau în altă funcție. Urmași în scaun viteazului Bogdan. DELAVRANCEA, O. II 90. Iliaș, urmînd în tronul părintelui său, după o scurtă și desfrînată domnie se duse la Constantinopol. NEGRUZZI, S. I 143. 6. Intranz. A-și avea locul după cineva într-o ierarhie. După gradul de caporal urmează cel de sergent. 7. Tranz. A duce mai departe un lucru început (și întrerupt); a continua. Urmîndu-și călătoria, ajunseră în cele din urmă în vîrful Hulei, de unde se vede Blajul. CĂLINESCU, E. 107. Se oprea la fiecare vapor, se uita lung, cercetător și pleca înainte, urmîndu-și inspecția. BART, S. M. 60. Închizînd ochii își așeză iar capul să-și urmeze somnul. CARAGIALE, O. III 68. ◊ (Cu complementul «drum» sau un echivalent al acestuia) Trenul își urmează drumul de la Periș către Buftea cu mare viteză. CARAGIALE, O. II 163. Au lăsat-o să-și urmeze drumul în pace și n-au mai cerut de la dînsa nici un ajutor. CREANGĂ, O. A. 182. Ea-și urma cărarea-n codru. EMINESCU, O. IV 235. (Întărit prin «înainte») Harap-Alb ca de foc se ferea și urmîndu-și calea înainte la stăpînu-său le ducea. CREANGĂ, P. 228. Să lăsăm cetatea asta și să ne urmăm drumul înainte. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ (Urmat de propoziții completive sau de construcții infinitivale) Urmă să lucreze, ca să se încălzească. DUMITRIU, P. F. 17. Putem să urmăm a spune «umbrelă» cînd obiectul îl folosim pentru ploaie? SADOVEANU, E. 38. Urmă să privească cu jind la ceata flăcăilor. REBREANU, I. 18. ◊ Intranz. Jocul urmează tăcut, din ce în ce parcă mai sălbatic. REBREANU, I. 12. Dăscălimea o să urmeze înainte cu gazeta și în lipsa lui. CARAGIALE, O. I 128. ◊ Expr. Va urma = indicație pusă la sfîrșitul unui text tipărit într-o publicație periodică, pentru a arăta că textul este numai o parte a unei lucrări mai mari, care va apărea în fragmente succesive în numerele următoare ale publicației. ♦ Intranz. (Cu sensul reieșind din context) A continua vorba începută, a spune mai departe, a vorbi. Eu îl cunosc pe Ion Creangă, urmă el cu oarecare mîndrie. SADOVEANU, E. 111. Avocatul, urmează, privind vesel împrejur. DELAVRANCEA, H. T. 213. O, bunul meu domn, viteazul meu soț, urmă ea, destul! NEGRUZZI, S. I 142. 8. Intranz. A avea loc, a se produce, a se desfășura. Nu cumva să bleștești din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat între noi. CREANGĂ, P. 207. Vorba între ei urma latinește. NEGRUZZI, S. I 285. ◊ Refl. (Rar) Voi încă să vă spui Ceea ce s-a urmat sub stăpînirea lui. ALEXANDRESCU, M. 331. 9. Tranz. (Urmat de o completivă dreaptă, de un infinitiv sau de un conjunctiv) Are valoare de semiauxiliar, dînd acțiunii verbului următor o nuanță de viitor sau de necesitate, care decurge sau rezultă dintr-o acțiune anterioară. Descoperirea voastră urma să dea pe lîngă fontă și un metal rar, care înlocuiește cositorul. BARANGA, I. 198. [Mitropolitul] urma să treacă chiar în acea după-amiază, cu sobor de preoți și mare alai. SADOVEANU, O. VIII 248. Ziua a doua de crăciun urmau să o petreacă toți la Gogu. REBREANU, R. I 229. ◊ Impers. Urma deci să stau acolo încă o săptămînă. BARANGA, I. 171. Dar pentru că este o providență... prin aceea nu urmează că omul este un instrument orb al fatalității. BĂLCESCU, O. II 10. Povățuiește pe unde urmează de a călători cineva dintr-un loc într-altul. DRĂGHICI, R. 7.
URMÁRE, urmări, s. f. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. 1. Consecință, concluzie, rezultat. Cearta de la horă nu va rămîne fără urmări. REBREANU, I. 35. Trebuie să sufăr urmările faptelor mele. BOLINTINEANU, O. 405. Simți urmările nesocotinței sale. NEGRUZZI, S. I 25. ◊ Loc. conj. Prin (sau, învechit, în) urmare = în consecință, în concluzie, așadar, deci. Licitația se va ține prin urmare de bună seamă și ei nu vor mai putea cîrti. VORNIC, P. 190. Eu te-am văzut mititică cît o șchioapă... În urmare, mi se poate trece cîte le zic. ALECSANDRI, T. 995. 2. Ceea ce urmează după...; continuare (a unei lucrări, a unei acțiuni). Iată urmarea istoriei mele. GHICA, A. 407. Spune, ne rugăm, pînă în sfîrșit toată urmarea întîmplării. DRĂGHICI, R. 26. ◊ Expr. A da urmare (unui ordin, unei dispoziții) = a pune în aplicare, a lua în considerare, a da curs, a executa. 3. (Învechit și popular) Mod de a proceda, de a se purta; procedeu, faptă, purtare. Tată-su, care-i om bun și blajin, o mîngîie. Dar el nu știe de urmările ei, ca maică-sa. SADOVEANU, O. VIII 214. Potoliră cîrtirile poporului asupra acestei urmări arbitrare. NEGRUZZI, S. I 241. Să avem milă de nesocotita lui urmare. DRĂGHICI, R. 6.
urmá (a ~) vb., ind. prez. 3 urmeáză
urmáre s. f., g.-d. art. urmắrii; pl. urmắri
urmá vb., ind. prez. 1 sg. urméz, 3 sg. și pl. urmeáză
urmáre s. f., g.-d. art. urmării; pl. urmări
URMÁ vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu toții.) 2. v. însoți. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se înșira, a se înșirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda. (Zilele ~ unele după altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ în funcție.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.
URMÁRE s. 1. continuare. (~ în numărul viitor.) 2. succedare. (~ cuiva în funcție.) 3. frecventare. (~ unei forme de învățământ.) 4. v. consecință.
A urma ≠ a preceda
A URMÁ ~éz 1. tranz. 1) și fig. (ființe) A însoți mergând în urmă. 2) (indici ai direcției) A ține fără abatere. ~ drumul. 3) (indicații, recomandări, sfaturi) A respecta, având ca orientare. 4) (în îmbinări cu substantive care indică un domeniu sau o formă de învățământ) A frecventa făcând studii. ~ cursuri de filologie. 5) (acțiuni începute mai înainte) A desfășura în continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propoziții completive) A decurge în mod firesc; a reieși; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propoziții subiective) A impune ca ceva necesar (rezultând din anumite premise). ~ează să susțină examenele. 8) A succeda, luând locul. L-a ~at în postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urmă (după cineva sau după ceva). ~ după trăsură. 2) (construit cu dativul) A succeda într-o funcție (cuiva). A-i ~ unui șef de secție. 3) A succeda în timp sau în spațiu. După sâmbătă ~ează duminică.Va urma formulă care se scrie la sfârșitul unui fragment dintr-un text pentru a indica că va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligația; a trebui. ~ează să plece. /Din urmă
URMÁRE ~ări f. 1) v. A URMA. 2) Fapt care rezultă dintr-o acțiune; rezultat; efect; consecință. ◊ Prin ~ așadar; vasăzică; deci. 3) Prelungire a ceva început mai înainte; continuare. [G.-D. urmării] /v. a urma
urmà v. (activ) 1. a merge sau a veni după (în spațiu): urmează-l; 2. a merge de-a lungul: a-și urma drumul; 3. a se deda la, a practica: a urma cariera armelor; 4. fig. a fi de părerea cuiva: a urma pe Aristotele; 5. a frecventa: a urma un curs de literatură; 6. a se conforma cu: a urma datinile unei țări; 7. a continua ceva început: a-și urma lectura; 8. (absolut) a continua să vorbească: urmează! ║ (neutru) 1. a veni după (în timp), a succeda: fiul său îi urmă pe tron; 2. a rezulta: de unde urmează... [V. urmă].
urmare f. 1. acțiunea de a urma și rezultatul ei; 2. continuare, succesiune; 3. consecvență: prin urmare, așa dară (concluziune finală).
urmáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a urma: urmarea cursurilor universitare. Continuare: urmarea la acest articul va apărea mîne în jurnal. Consecŭență, rezultat: urmările bețiiĭ îs funeste, acțiunea luĭ n’a avut nicĭ o urmare. Pin urmare, decĭ, așa dar: cuget: pin urmare, exist.
urméz v. tr. (lat. *osmare, d. vgr. osmé, odmé, miros, odoare, rudă cu lat. odor, și olor, miros, olére, a mirosi [intr.]; it. ormare, a adulmeca, ven. pg. usmar, vsp. osmar, nsp. husmear. V. urmă, olm și adulmec). Merg orĭ vin după, mă țin saŭ mă ĭaŭ după, escortez, conduc, (fig.) admit părerea cuĭva, fac ce recomandă cineva, mă conformez vorbelor saŭ faptelor cuĭva: apostoliĭ îl urmaŭ pe Hristos pin oraș, a-l urma pe Aristotele, a urma obiceĭurile loculuĭ. Continuŭ: a-țĭ urma drumu, discursu, citirea. Frecŭentez, învăț, mă apuc de: a urma un curs la universitate (și intr. a urma la universitate), a urma cariera armelor. V. intr. Vin să mă aflu după în loc, timp orĭ rang: după ofițer urma trupa, după Grecĭ aŭ urmat Romaniĭ, după general colonelu. Succed, ocup locu: fiu luĭ îi urmă la (saŭ pe) tron. Vin la rînd: să citească elevu care urmează. Rezult: de aicĭ urmează că e așa cum am spus.
URMA vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu toții.) 2. a însoți, a întovărăși. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. a se perinda, a se scurge, a se succeda, (înv. și pop.) a se petrece. (Mașinile ~ unele după altele.) 4. a continua, a relua. (Și-a ~ drumul.) 5. a fi, a trebui. (Cînd va ~ să plec...) 6. a se înșira, a se înșirui, a se perinda, a se rîndui, a se succeda. (Zilele ~ unele după altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ în funcție.) 8. a face, a studia. (~ medicina.) 9. a frecventa. (~ cursurile universitare.) 10. a însemna, a reieși, a rezulta, (fig.) a se desprinde. (De aici nu ~ că...) 11. a decurge, a proveni, a reieși, a rezulta, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecință care ~ din alta.) 12. a asculta, a se conforma, a se supune. (~ ordinele cuiva.) 13. a respecta. (A ~ prescripțiile medicului.)
URMARE s. 1. continuare. (~, în numărul viitor.) 2. succedare. (~ cuiva în funcție.) 3. frecventare. (~ unei forme de învățămînt.) 4. consecință, efect, repercusiune, rezultat, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O ~ pozitivă ce decurge de aici.)
VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.

urmare dex

Intrare: urmare
urmare substantiv feminin
Intrare: urma
urma verb grupa I conjugarea a II-a