URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare); moștenitor (al titlului, al averii). V. descendent. A luat cuvîntul ultimul urmaș al lui Pușkin, un tînăr pe care îl cunoscusem la Leningrad. STANCU, U.R.S.S. 171. Numai pe tine te am urmaș în toate bunurile mele. RETEGANUL, P. V 80. Ca mîne, poimîne te-i trezi că ai îmbătrînit și nu-ți rămîne nici un urmaș. CREANGĂ, P. 154. 2. Fig. Continuator al unei opere, al unei tradiții, persoană care a primit o moștenire spirituală. 3. Înlocuitor, succesor într-o demnitate (mai ales la scaunul domnesc). Romînii, subt urmașii lui Dragoș, petrecu o viață primitivă. NEGRUZZI, S. I 271.

urmáș s. m., pl. urmáși

urmáș s. m., pl. urmáși

URMÁȘ s. 1. coborâtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborâtor, viță, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămânță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.) 2. (la pl.) v. posteritate. 3. v. moștenitor. 4. succesor. (~ la tron.) 5. v. continuator.

Urmaș ≠ predecesor

URMÁȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; descendent; coborâtor. 2) Copil care descinde dintr-o familie; progenitură. 3) Persoană care continuă cauza cuiva. 4) Persoană care succedă pe cineva într-un post sau într-o funcție; succesor. ~ul tronului. /urmă + suf. ~aș

urmaș m. cel ce urmează cuiva: 1. succesor; 2. descendent.

urmáș, -ă s. (d. urmă). Succesor: urmaș tatăluĭ săŭ, urmaș la tron. Descendent: elefantu e urmașu mamutuluĭ.

URMAȘ s. 1. coborîtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, viță, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.) 2. (la pl.) descendenți (pl.), posteritate, (înv.) mărădic. (Ce vor zice ~ noștri?) 3. (JUR.) moștenitor, succesor, (livr.) erede, (înv. și reg.) moșnean, moștean, (înv.) clironom, moșan, ocinaș, ocinătoriu, următor. (Averea a revenit unicului ~.) 4. succesor. (~ la tron.) 5. continuator, succesor, (înv.) următor. (~ lui la catedră.)

URMAȘ. Subst. Urmaș, descendent, succesor, moștenitor, continuator, coborîtor; progenitură, odraslă, vlăstar (fig.), mlădiță (fig.), spiță; copii, nepoți, strănepoți. Moștenitorul tronului, prinț moștenitor, delfin. Elev, discipol, învățăcel (fam.), ucenic. Posteritate, generațiile viitoare, viitorime (înv.). Descendență, moștenire, filiație, genealogie, origine. Spița neamului; arbore genealogic. Adj. Descendent, coborîtor; moștenitor; succesoral. Vb. A fi urmașul (cuiva), a urma (pe cineva), a succeda, a veni după; a continua; a moșteni. A se trage din..., a coborî din..., a-și avea originea, a (se) coborî din..., a fi din os sfînt (din oase sfinte, din os de domn). V. copilărie, grade de rudenie, posterioritate, școală, viitor.

urmașii lui Nicu Piele expr. bandă de hoți.