Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru urm─âtoare

URM─éT├ôR, -O├üRE, urm─âtori, -oare, adj. 1. Care urmeaz─â dup─â cineva sau ceva (├«n spa╚Ťiu sau ├«n timp). ÔÖŽ (Substantivat) Persoan─â chemat─â (dup─â alta) s─â fie servit─â, ├«ntrebat─â etc. ÔÖŽ (Substantivat, ├«nv.) Urma╚Ö, succesor. ÔÖŽ Care este ar─âtat ├«n cele ce urmeaz─â. 2. (├Änv.) Care urmeaz─â ├«ntocmai un sfat, o porunc─â. ÔÇô Urma + suf. -─âtor.
URM─éT├ôR, -O├üRE, urm─âtori, -oare, adj. 1. Care urmeaz─â dup─â cineva sau ceva (├«n spa╚Ťiu sau ├«n timp). ÔÖŽ (Substantivat) Persoan─â chemat─â (dup─â alta) s─â fie servit─â, ├«ntrebat─â etc. ÔÖŽ (Substantivat, ├«nv.) Urma╚Ö, succesor. ÔÖŽ Care este ar─âtat ├«n cele ce urmeaz─â. 2. (├Änv.) Care urmeaz─â ├«ntocmai un sfat, o porunc─â. ÔÇô Urma + suf. -─âtor.
URM─éT├ôR, -O├üRE, urm─âtori, -oare, adj. 1. Care urmeaz─â (├«n timp sau ├«n spa╚Ťiu) dup─â cineva sau dup─â ceva; ulterior. Dumineca urm─âtoare prim─âria se umplu de oameni. REBREANU, R. I 233. Favorizat─â de ├«mp─âra╚Ťii urm─âtori... colonia roman─â, in vreme de 160 ani, ajunse ├«ntr-o stare foarte ├«nfloritoare. B─éLCESCU, O. II 11. ÔŚŐ (Substantivat) Pagina 4 ╚Öi urm─âtoarele. ÔÖŽ (Substantivat, ├«nvechit) Urma╚Ö, succesor, descendent. Doroban╚Ťii, sub Matei Basarab ╚Öi sub urm─âtorul acestuia, uciser─â sute de familii. BOLINTINEANU, O. 423. S─â c├«╚Ötig─âm ╚Öi noi de la urm─âtorii no╚Ötri mul╚Ťumirile ce le aud mo╚Öii ╚Öi str─âmo╚Öii. GOLESCU, ├Ä. 3. ÔÖŽ Care este ar─âtat mai departe, care este a╚Öa precum urmeaz─â mai jos. ├Ä╚Ťi urez ca s─â se poat─â aplica c─âr╚Ťii tale ╚Öi exametrii urm─âtori. ODOBESCU, S. III 12. Scrise r─âva╚Öul urm─âtor. NEGRUZZI, S. I 25. 2. (Ast─âzi rar) Care urmeaz─â un sfat, o porunc─â ├«ntocmai, care se conformeaz─â ├«ntru totul. C─âp─âtai ├«ncredin╚Ťarea c─â m-a ├«n╚Ťeles ╚Öi c─â va fi urm─âtoare sfaturilor mele. HOGA╚ś, M. N. 184. Oricum ├«mi vei porunci, voi fi urm─âtor. GORJAN, H. IV 224.
următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următór adj. m., s. m., pl. următóri; f. sg. și pl. următoáre
URMĂTÓR adj. (înv.) venitor. (Ziua ~oare.)
URM─éT├ôR s. v. cobor├ótor, continuator, descendent, mo╚Ötenitor, odrasl─â, progenitur─â, scobor├ótor, succesor, urma╚Ö, vi╚Ť─â, vl─âstar.
Urm─âtor Ôëá anterior, precedent, premerg─âtor
URMĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival 1) Care urmează după ceva sau după cineva. Să intre ~orul. 2) Care este indicat în cele ce urmează. A trage ~oarele concluzii. Ne-a relatat ~oarele. /a urma + suf. ~tor
urm─âtor a. care vine dup─â.
următór, -oáre adj. Care urmează, care vine pe urmă: elevu, capitulu următor.
URMĂTOR adj. (înv.) venitor. (Ziua ~.)
urm─âtor s. v. COBOR├ÄTOR. CONTINUATOR. DESCENDENT. MO╚śTENITOR. ODRASL─é. PROGENITUR─é. SCOBOR├ÄTOR. SUCCESOR. URMA╚ś. VI╚Ü─é. VL─éSTAR.

Urm─âtoare dex online | sinonim

Urm─âtoare definitie

Intrare: urm─âtor (adj.)
urm─âtor 1 adj. adjectiv
Intrare: urm─âtoare
urm─âtoare substantiv feminin admite vocativul