URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

URMĂRITÓR, urmăritori, s. m. Persoană care urmărește pe cineva (ca să-l prindă, să-l supravegheze). Pe cînd se apropiau urmăritorii, focuri de pușcă sparseră tăcerea. DUMITRIU, V. L. 89. Cînd se înălțaseră sănețile la spatele Vatamanului, cei șase urmăritori se trăseseră îndărăt. SADOVEANU, O. VII 39.

urmăritór s. m., pl. urmăritóri

urmăritór s. m., pl. urmăritóri

URMĂRITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care urmărește pe cineva (pentru a-l supraveghea sau a-l prinde). /a urmări + suf. ~tor