urmărire definitie

2 intrări

23 definiții pentru urmărire

URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.
URMĂRÍRE, urmăriri, s. f. Acțiunea de a urmări și rezultatul ei. ♦ Acțiune ofensivă de luptă, executată de trupe în scopul nimicirii inamicului care se retrage. – V. urmări.
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.
URMĂRÍRE, urmăriri, s. f. Acțiunea de a urmări și rezultatul ei. ♦ Acțiune ofensivă de luptă, executată de trupe în scopul nimicirii inamicului care se retrage. – V. urmări.
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A se lua după cineva, a merge (în ascuns) pe urmele cuiva (pentru a-i supraveghea mișcările sau pentru a-l ajunge, a-l prinde). Se uită mereu în urmă să vadă dacă nu este urmărit. SAHIA, N. 94. Mă simt... cuprins de oboseala sufletească pe care o simți cînd, într-un vis grozav, te-a urmărit un nebun. IONESCU-RION, C. 45. Se luase după el și cît colea îl urmări, pînă îl ajunse. ISPIRESCU, L. 140. Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee. EMINESCU, O. I 159. ◊ (În contexte figurate) Mi-am legat de pasu-ți viața mea trudită Te-am urmărit ca umbra. VLAHUȚĂ, O. A. 63. ◊ Refl. reciproc. Fig. Se zguduie tot domul... Plînsori sfîșietoare, împinse de blestem, Se urmăresc prin bolte. EMINESCU, O. I 94. ♦ A ține sub observație, a supraveghea. Deși nu se afla încadrat în mișcarea revoluționară, Turgheniev era urmărit și supravegheat în ceea ce publica. SADOVEANU, E. 235. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se ține de o linie, de o urmă, de o indicație (pentru a nu pierde direcția). Cîte zile nu pierdusem, noi ofițerii tineri, cu hărțile dinainte, urmărind cu degetul conturul coastelor Asiei Mici. BART, S. M. 11. 3. A însoți (pe cineva sau ceva) cu privirea, cu gîndul (fără a se deplasa). Cîte un bătrîn care stătea la fereastră întindea gîtul și îl urmărea cu ochii. DUMITRIU, N. 152. Cu ochii urmăream mișcările lucrătorilor. SADOVEANU, O. VIII 171. Pipirig, cu brațele încrucișate pe piept, îl urmărește din ochi. TOPÎRCEANU, P. 280. ◊ (Poetic) Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cîntecul dorul inimii lui. EMINESCU, N. 5. 4. Fig. A se ține după cineva în mod supărător; a obseda. Viscolul nu se domoli multe zile. Muzica lui fioroasă mă urmărea și-n somn. SADOVEANU, O. VIII 172. Am eu un gînd care mă tot urmărește de mult. VLAHUȚĂ, la CADE. 5. A se ocupa de viața, de activitatea, de manifestările cuiva. În anii mai tîrzii, am urmărit pe cît am putut viața lui Creangă. SADOVEANU, E. 101. Toți camarazii urmăresc cu interes prietenia mea cu ofițerul ungur. CAMIL PETRESCU, U. N. 246. ♦ A se ocupa în mod stăruitor de o manifestare sau de o mișcare socială, științifică, politică. Urmărind cu atenție presa, oamenii muncii cunosc mai bine roadele aplicării experienței înaintate în diferite domenii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2788. ♦ A studia, a examina. (Refl. pas.) Substanțele radioactive se urmăresc cam de zece milioane de ori mai ușor decît cele stabile. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 2/1. ♦ A asculta o expunere orală (uneori comparînd cu textul scris). Urmărește conferința. 6. A avea drept scop, a se strădui pentru..., a tinde la... Politica externă a statelor din lagărul păcii și socialismului, în frunte cu Uniunea Sovietică, nu urmărește subjugarea sau cotropirea altor țări. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 11. El urmărește un interes cu dumneavoastră! SADOVEANU, P. M. 33. Tu nu vei urmări viața vagabondantă a slujbelor, nu-i așa? BOLINTINEANU, O. 406.
URMĂRÍRE, urmăriri, s. f. Acțiunea de a urmări și rezultatul ei; fugărire. Tîrgul, prin crăpăturile obloanelor, prin spărturi de poduri, privea, cu sufletul la gură, urmărirea. CAMILAR, N. I 74. ♦ Supraveghere, controlare.
urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăríre s. f., g.-d. art. urmărírii; pl. urmăríri
urmărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. urmăreáscă
urmăríre s. f., g.-d. art. urmărírii; pl. urmăríri
URMĂRÍ vb. 1. v. fugări. 2. v. spiona. 3. v. supraveghea. 4. v. obseda. 5. v. viziona. 6. v. asculta. 7. v. analiza. 8. v. examina. 9. v. aspira.
URMĂRÍRE s. 1. v. fugărire. 2. supraveghere. (Pus sub ~.)
A URMĂRÍ ~ésc tranz. 1) (ființe) A ține mereu în câmpul vizual, mergând pe urmă. ~ hoțul. 2) A privi cu atenție. ~ o emisiune. 3) (despre gânduri, sentimente, imagini etc.) A preocupa în permanență și complet; a obseda; a stăpâni. 4) A supune unor observații (cu gândul); a examina. ~ cursul evenimentelor. 5) jur. (persoane sau fapte) A supune prevederilor legii. 6) A avea drept scop. ~ instituirea unui cenaclu. /urmă + suf. ~ări
URMĂRÍRE ~i f. v. A URMĂRI.~ penală acțiune judiciară de strângere a probelor pentru dovedirea vinovăției infractorului. / v. a urmări
urmărì v. 1. a alerga după cineva cu intențiunea de a-l ajunge: a urmări pe hoți; 2. fig. a obseda, a persecuta: nenorocirea îl urmărește; 3. a observa de aproape: a urmări mișcările inamicului; 4. fig. a asculta cu atențiune spre a înțelege: a urmări un raționament; 5. a căuta să obție: a urmări un post; 6. Jur. a proceda în contra cuiva pe cale judiciară: nimeni nu poate fi urmărit decât în cazurile prevăzute de lege.
urmărésc v. tr. (d. urmare). Mă țin după cineva ca să-l ajung, să văd ce face orĭ să-l prind: poliția urmărea un hoț, cavaleria urmărea dușmanu risipit. Procedez contra cuĭva pe cale judiciară: portărelu îl urmărea cu sechestru. Observ (cu ochiĭ saŭ cu mintea): a urmări mișcările dușmanuluĭ, zboru unuĭ aeroplan, un raționament. Vînez, ochesc, caut să obțin: a urmări un post. Persecut: nenorocirea îl urmărea. Obsedez: mă urmărește acest gînd.
urmăríre f. Acțiunea de a urmări.
URMĂRI vb. 1. a fugări, a hăitui, (rar) a prigoni, (înv. și reg.) a pripi, (prin Transilv.) a păfuga, a poteri. (L-a ~ pînă la Vaslui.) 2. a iscodi, a observa, a pîndi, a spiona, (înv. și pop.) a priveghea, (pop.) a cerca, (înv. și reg.) a acera, a păzi. (Îi ~ din umbră.) 3. a observa, a supraveghea. (Îi ~ toate mișcările.) 4. a chinui, a frămînta, a obseda, a persecuta, a preocupa, a tortura, (fig.) a roade, a tiraniza. (Îl ~ un gînd.) 5. a privi, a vedea, a viziona. (A ~ un film la televizor.) 6. a asculta, a audia. (~ cu atenție expunerea.) 7. a analiza, a cerceta, a examina, a investiga, a studia, (livr.) a considera, (înv.) a medita, a privi, a socoti, (fig.) a explora, (înv. fig.) a scărmăna. (A ~ cauzele unui fenomen.) 8. a analiza, a cerceta, a examina, a măsura, a observa, a scruta, a studia, (pop.) a iscodi, (înv. și reg.) a oglindi, (înv.) a cerca, a ispiti. (Îl ~ cu atenție.) 9. a aspira, a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a rîvni, a tinde, a ținti, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. și reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (Nu ~ să fie un geniu.)
URMĂRIRE s. 1. fugărire, hăituială, hăituire. (~ cuiva pentru a-l prinde.) 2. supraveghere. (Pus sub ~.)
URMĂRIRE acțiune de luptă în ofensiva împotriva unui inamic în retragere la care trupele de desant aerian au o largă întrebuințare; lansate în puncte de pe căile de retragere a inamicului având misiunea să-l captureze, să-l nimicească sau să nu-i permită organizarea unei rezistențe în adâncime.
CERTA AMITTIMUS, DUM INCERTA PETIMIUS (lat.) le pierdem pe cele sigure urmărind lucruri nesigure – Plaut, „Pseudolus”, 685.
A URMĂRI INSISTENT a lua la ochi, a se lipi ca asfaltul de flegmă / ca mucii de chiuvetă, a se ține grapă / scai (de cineva), a umbla cu limba scoasă (după ceva / cineva), a vâna.
a urmări până-n pânzele albe expr. a hăitui; a încolți.

urmărire dex

Intrare: urmări
urmări conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: urmărire
urmărire substantiv feminin